Vă invităm sâmbătă, 17 mai, de la ora 11:00, să descoperim alături de istoricul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, Casa Filipescu-Cesianu (1892) – una dintre puţinele reşedinţe aristocratice ale Bucureştilor din la Belle Époque, rămasă fidelă proiectului iniţial.

În această reşedinţă au locuit câteva familii din aristocraţia românească, precum Iancu Filipescu şi Maria Ghica Filipescu. În 1892, Constantin Cesianu a extins această reşedinţă aristocratică cu sprijinul arhitectului Leonida Negrescu. Cu acest prilej au fost realizate decoraţiile exterioare şi acoperişul imperial şi a fost amenajat parcul reşedinţei.

Reşedinţa este mărginită de Strada Sevastopol, stradă ce purta în vechime numele de „Uliţa Filipescului”, deoarece se întindea de-a lungul proprietăţilor acestuia. Uliţa Filipescului, pe care se afla marele cimitir al evreilor sefarzi, desfiinţat în anul 1942, a luat numele de „Strada Sevastopol” după Războiul Crimeei (1853-1856). La intersecţia dintre Podul Mogoşoaiei / Calea Victoriei şi Uliţa Filipescului / Str. Sevastopol se afla una dintre proprietăţile lui Ianku Philippescu, care după 1889 trece în proprietatea lui Costică Cesianu.

Aspectul Casei Filipescu-Cesianu, anterior anului 1892, este necunoscut, însă este evident că soluţia propusă de arhitectul Leonida Negrescu modifică radical vechea înfăţişare a celor două case. Construcţia reprezintă o casă de locuit, care a rezultat din unificarea a două edificii cu schimbări minore ale planimetriei. Subliniem raritatea exemplarelor specifice casei boiereşti de la începutul secolului al XIX-lea, în fondul arhitectural al oraşului, cele păstrate fiind în general modificate în zonele reprezentative. Imobilul şi Casa Filipescu-Cesianu reprezintă un exemplar ilustrativ pentru casa boierească de la începutul secolului al XIX-lea.

Ar fi totodată de amintit valoroasa „transformare din anii 1892” care, păstrând structura de bază nemodificată, a unificat cele două desfăşurări de spaţii. De asemenea, în acest caz avem de-a face cu un exemplar reuşit, tipic pentru decoraţia eclectică de factură academică, ce prezintă elemente din repertoriul neoclasic, lucrare exemplară pentru creaţia arhitectului Leonida Negrescu, a cărui operă reprezentativă nu s-a păstrat.

Perioada anilor 1893-1933 a fost reprezentativă pentru viaţa mondenă a Casei Filipescu-Cesianu, situaţie care s-a schimbat în anul 1935, când proprietatea a fost vândută Societăţii Române de Radiodifuziune (S.R.R.). Aceasta a făcut un schimb de proprietăţi cu Primăria Municipiului Bucureşti în anul 1939. În perioada anilor 1940-1941 a fost luată hotărârea ca sediul Muzeului Comunal (astăzi Muzeul Municipiului Bucureşti) să primească reşedinţa Cesianu pentru expoziţiile sale, însă din cauza stării deteriorate a imobilului, acesta a fost sediu pentru birouri şi depozite, situaţie neschimbată şi pentru perioada 1948-2015.

Expoziţia „Muzeul vârstelor”

Pentru prima oară de la intrarea în patrimoniul comunal al proprietăţii Filipescu-Cesianu, este organizat un muzeu modern al cărui proiect expoziţional restituie publicului 300 de ani de istorie a familiei, copilăriei şi vieţii intime. Patrimoniul MMB a susţinut construirea unui proiect expoziţional privind spaţiile intimităţii, chiar în detaliul vieţii de zi cu zi, începând cu secolul al XVIII-lea. Spaţiul prezintă evoluţia interiorului urban în Bucureşti, pentru secolele XVIII şi XIX, pentru zona parterului, şi secolul XX, pentru etaj. Fluxul circular de vizitare oferă publicului o călătorie prin timp pentru a observa evoluţia interiorului urban, iar un mare interes este destinat zonelor cu expunere a detaliului casnic. Astfel, sunt alternanţe între restituirea unor interioare de epocă, urmate de spaţii cu expunere a istoriei mobilierului, serviciilor de masă, a costumelor şi accesoriilor vestimentare, obiecte de uz casnic, şi evoluţia lor pe durata ultimilor 300 de ani.

După 75 de ani de aşteptare, parcul Casei Filipescu-Cesianu a devenit un spaţiu de recreere şi agrement, iar în punctele special amenajate sunt organizate spaţii de expunere (Lapidarium), concerte sau piese de teatru (zona de scenă din spatele grădinii).

Adrian Majuru, istoric, eseist, scriitor şi editor roman. S-a născut la Bucureşti, în data de 19 decembrie 1968. Absolvent al Liceului „Zoia Kosmodemianskaya” (astăzi Colegiul Naţional Şcoala Centrală, 1989) şi al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. (1997) Debut editorial cu volumul Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă (Editura Compania, 2003). De atunci au urmat peste 20 de volume ştiinţifice publicate la Editurile Paralela 45, Oscar Print, Compania, ICR, Frank&Time (Germania), 55Tirana (Albania), Adevărul Holding, Litera şi Corint. Colaborări la revistele Observator Cultural, Adevărul Literar şi Artistic, Time Out Bucureşti, Aldine (România Liberă), Plural şi Cultura (ICR), Magazin istoric, Istorie şi Civilizaţie şi Contemporanul, precum şi la cotidiene de prestigiu: Adevarul, Ziarul Financiar, Capitalul, Jurnalul Naţional, Cotidianul. A coordonat colecţii editoriale la Editura Paralela 45, Vremea şi Caligraf, iar în prezent coordonează seriile Antropologie urbană (Oscar Print) şi Istorii urbane (Corint) pe latura ştiinţifică, precum şi colecţia de literatură Biblioteca fantastică (Oscar Print). În anul 2013 a înfiinţat The Journal of Urban Anthropology, cu apariţie semestrială, al cărei redactor şef este.

Opera: Lucrări ştiinţifice (selectiv): De la frici uitate la nopţi prietenoase. Avatarurile oraşului nocturn(2023); Copilãria la români. Istorie şi prognozã(2021); Francisc Iosif Rainer, Biografia unui proiect de viaţă (1874-1944) (2017); Timpul oraşului Bucureşti (2017); Istoria fizionomiei urbane de la copilărie la senectute (1800-2000), în colaborare cu Elena Olariu; Minovici. O sută de ani de pionierat (1850-1950) (2017); Stadt der Verlockungen – Das vormoderne Bukarest zwischen Orient und Europa (2013); Nëpër Bukureshtin Shqiptar (Bucureştiul albanez), përktheu nga rumanishtja Luan Topciu, traducere din limba română Luan Topciu, „Intelligenda” collection, Shtëpia botuese „55” (2010); Copilăria la români (1850-1950) (2006); Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă (2003)

Beletristică: Hoţul din curtea miracolelor(2023); Şapte variaţiuni pentru flautul fermecat. Cvartet bine temperat (2011); Legenda Khazară (2007); Destinul din oglindă (2005, 2017)

Publicistică: Destin valah (2009)

Premii şi distincţii: Premiul Academiei Române, Secţia de ştiinţe economice, juridice şi sociologice, categoria sociologie „Henri H. Stahl” pentru lucrarea Francisc Iosif Rainer. Biografia unui proiect de viaţă (1874-1944) (2019); Premiul „Andrei Oţetea”, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Gala de decernare a premiilor AOSR pentru Minovici – 100 de ani de pionierat (1850-1950) (2019); Premiul Special acordat de Uniunea Patronală Imobiliară din România pentru volumul Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă (2003); Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, Categoria H – Cercetarea Ştiinţifică în semn de apreciere pentru contribuţia deosebită adusă la cunoaşterea, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional, pentru excelenţă în organizarea unor evenimente muzeale de importanţă naţională (2019); Medalia Meritul Cultural, clasa a II-a, categora F – Promovarea Culturii, pentru contribuţiile desosebite în promovarea culturii şi cvilizaţiei româneşti, pentru realizarea unor programe complexe de mediatizare a acestora atât în ţară, cât şi peste hotare (2004).

Începând cu anul 2014 este manager al Muzeului Municipiului Bucureşti.