Dorotheea Petre este prima actriţă româncă premiată la Cannes Film Festival – cel mai prestigios festival de film din lume, care şi-a schimbat tradiţia, inventând special un premiu care să răsplătească performanţa din filmul “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006). Pe lângă premiile internaţionale deţine în palmares un premiu Gopo, un premiu UCIN şi este declarată Actriţa Anului 2007.
Pentru “Talentul şi sensibilitatea artistică cu care interpretează”, este investită prin decret prezidenţial cu distincţia “Meritul Cultural în Grad de Cavaler”, pentru “Arta Spectacolului”.
”Pentru mine, actoria a fost şi este o stare de spirit. Este, în primul rând, un mod de a te cunoaşte pe tine, de a-ţi depăşi limitele şi inhibiţiile, de a avea încredere în tine. Vreau ca prin aceste cursuri, oamenii cu care împartăşesc dragostea pentru actorie să se bucure de extraordinara plăcere de a juca, indiferent dacă iau actoria ca pe un hobby, vor să transforme această pasiune în profesie sau să-şi consolideze încrederea în sine.”