Incontestabil, Édouard Manet (1832–1883) este unul dintre „eroii” artei moderne. Lui îi revine, mai mult decât oricui, meritul de a fi dislocat arta din perimetrul tradiţiei academice, orientând-o către „revoluţia” impresionistă. Pictura sa are toate ingredientele modernităţii insurgente, contestatare a practicilor şi normelor academiste: marcat „plată” (fără preocuparea de a reda convingător volumul sau relaţiile spaţiale), cu o remarcabilă expresivitate a suprafeţei picturale (efecte de laviu, transparenţe, dar şi, pe alocuri, zone supraîncărcate, reliefate şi aproape „modelate” în pastă), cu decupaje, cadraje şi debalansări îndrăzneţe.

Primul reflex este, aşadar, acela de a-l considera pe Manet din perspectiva rupturii radicale cu trecutul. Procedând astfel, riscăm să pierdem din vedere rolul fundamental jucat, în opera sa, de pictura vechilor maeştri din veacurile XVI-XVIII. Mai evident sau mai subtil, multe dintre tablourile lui Manet valorifică artificii compoziţionale, preiau „citate” sau reinterpretează de-a dreptul opere de artă realizate de Giorgione, Tiţian, Rubens, Velázquez sau Goya.

***

Prin intermediul câtorva studii de caz (Femeie cu ulcior, Dejunul pe iarbă, Olympia, Toreadorul mort, Bar la Folies-Bergère între altele), acest atelier vă invită la o întâlnire inedită, aproape anacronică, cu opera lui Édouard Manet, din perspectiva dialogului dintre modernitate şi tradiţie.