Unul dintre efectele traumatice ale experienţei comuniste a fost eradicarea memoriei intelectuale care demonstra apartenenţa României la concertul ideilor europene. De la studiul eredităţii bizantine a Ortodoxiei până la deschiderea culturii politice către modernitate, perioada interbelică a reprezentat un moment de vârf al istoriei naţionale.

Tinerilor nemulţumiţi de reţeta amneziei oferită de ideologiile consumeriste ori de tradiţia ratării balcanice, acest curs le propune o reflecţie despre raportul între „persoană” şi „instituţie” în România dintre cele două războie mondiale. În ceasul discuţiilor aprinse pe tema identităţii merită să ne punem o întrebare esenţiale: care au fost vocile culturii filozofice, istorice şi teologice în România mare prin care ne putem legitima astăzi într-un sens european?

Câteva importante centenare recente au trecut aproape neobservate: Dumitru Stăniloae (1903-1993), Mircea Vulcănescu (1904-1952) şi Mircea Eliade (1907-1986). Nu este acesta un semn că „republica literelor” noastre înţelege cu anevoie caracterul excepţional al unor figuri universale? Într-un timp care neagă tot mai des diferenţa între esenţial şi derizoriu, cursul despre „Elite interbelice şi patrimoniul european” propune redescoperirea criteriilor justei celebrităţi.

FORMAT ATELIER (CURS + SEMINAR: 120 MIN).
După o prezentarea făcută de instructor (50 minute) urmează secţiunea de întrebări şi răspunsuri (20 minute). Ultimele 50 de minute sunt dedicate prezentărilor făcute de studenţi pe baza bibliografiei indicate. Fiecare participant este invitat să aleagă o temă sau un autor, prezentînd în faţa clasei un eseu compact sau notele sale de lectură timp de 15 minute. Prezentările elevilor sunt supuse unei discuţii libere.

CURSUL 1

Instituţiile modernizării culturale (1870-1914)

În acest prim curs voi discuta moştenirea lăsată de secolul XIX, cu tensiunea caracteristică între mitul romantic al geniului („omul salvator” reprezentat de Mihai Eminescu în literatură, Bogdan Petriceicu Hajdeu în filologie sau Nicolae Iorga în istoriografie) şi construcţia instituţională, care presupune elaborarea de strategii de lungă durată şi, mai ales, depăşirea complexului narcisist al culturilor minore. Vom vorbi despre ereditatea levantină („lanţul slăbiciunilor” la Caragiale) şi confruntarea etosului românesc cu modelul germanic, francez şi anglo-saxon al culturii şi civilizaţiei occidentale. Semnificaţia naşterii unor instituţii fundamentale de educaţie – precum Academia română, Universităţile de stat, Bibliotecile naţionale, muzee, şcoli – va fi analizată dintr-o perspectivă comparatistă (discutând situaţia României în contrast cu Europa occidentală).

CURSUL 2

Nae Ionescu şi tânăra generaţie din România Mare (1919-1940)

În cursul precedent ne-am întrebat asupra raportul între „charisma personală” a oamenilor de excepţie şi „rutina birocratică” a instituţiilor moderne. În acest curs vom discuta situaţia culturală a României într-o epocă de incontestabil reviriment, având în central acesteia figura controversată a lui Nae Ionescu. Vom analiza temele mari ale reflecţiei filozofice angajate în stil socratic de profesorul Nae Ionescu şi influenţa pe care a avut-o asupra unor figuri importante ale “tinerei generaţii”, între care Emil Cioran, Mihail Sebastian şi Mircea Eliade.

CURSUL 3

Constantin Noica, canonul filozofiei şi nevoia de concepte

În acest curs vom discuta câteva faţete ale operei tânărului Constantin Noica, înţeleasă ca produs al simbiozei între aspiraţiile culturale româneşti şi exigenţele academice ale lumii occidentale. Ne vom concentra asupra construcţiilor filozofice elaborate de Noica şi, în mod special, asupra naşterii unei concept noi în lexicul gândirii româneşti. Biografia lui Noica, care nu va ocoli discuţia despre angajamentul său politic, va fi citită din perspective proiectului său speculativ. Finalul atelierului va atinge problematica posterităţii marelui filozof (Şcoala de la Păltiniş).

CURSUL 4

Nicolae Steinhardt, între cultura dandy şi monahism

În acest curs vom discuta figura atipică a lui Nicolae Steinhardt în Ortodoxia est-europeană contemporană. Ne vom referi în mod special la episodul dandy al tinereţii sale, urmat de experienţa temniţei comuniste şi relaţiile privilegiate întreţinute de monahul Nicolae de la Rohia cu reprezentanţii exilului (Virgil Ierunca, Monica Lovinescu). O discuţie despre raportul între raţiune şi credinţă, între politică şi religie, între liberalism şi valorile conservatoare va încheia atelierul.

CURSUL 5

Moartea culturii şi naşterea ideologiilor

Acest curs va analiza raportul critic între politică şi cultură în perioada interbelică şi, îndeosebi, atacul asupra rădăcinilor culturii europene pornit de ideologia totalitarismului roşu. Vom discuta biografia unor personaje culturale remarcabile (Dinu Pilat, Vasile Voiculescu, Petre Pandrea) care au suferit în temniţele comuniste, precum şi semnificaţia teologico-politică a Gulagului din secolul XX.

Bibliografie selectivă:

L. Blaga, Trilogia culturii, 1944.
D. Mezdrea, Nae Ionescu, vol. 1-4.
M. Eliade, Profetism românesc, vol. I & II. 1990.
M. Eliade, Împotriva deznădejdii, 1992.
Nae Ionescu, Teologia. Integrala publicisticii religioase, 2003.
Mac Linscott Ricketts, Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, 2004.
N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, 1990.
F. Ţurcanu, Mircea Eliade. Prizonier al istoriei, 2005.
M. Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, 1991.
M. Vulcănescu, Bunul Dumnezeu cotidian: studii despre religie, 2004.
Pompiliu Eliade, Influenţa franceză asupra spiritului public în România, 2000.