În istoria filosofiei, Platon a rămas ca fiind cel care a avut, pentru prima oară, geniala idée a privirii binoculare. El este cel care a încercat să vadă, dintr-o dată, şi lumea inteligibilă a ideilor şi lumea sublunară a lucrurilor sensibile. Binoclul lui Platon avea o dublă funcţie. Aceea de a oferi claritate asupra lumii în care trăim şi, pe de altă parte, de a face acest lucru concentrându-şi atenţia în direcţia principiului sau, altfel spus, în direcţia lumii ideilor în care trăişte Zeul. Privind lumina proprie lumii ideilor, Platon vedea mai bine bezna proprie lumii în care trăim.

Impactul acestei priviri binoculare asupra tradiţiei filosofice a fost atât de mare încât arareori a mai fost remarcat şi efortul platonician de a explica cum de este posibil aceast tip de vedere. Prea puţin a fost observat faptul că şi dialogurile platoniciene, şi epistolele sale trimit către dificultatea de a lega laolaltă cele două ochiane îndreptate spre lumi diferite. Ca şi cum, fiecare nod prin care au fost legate împreună două ochiane orientate spre lumi diferite, pentru a obţine un tot inteligibil, a fost permanent crestat de conştiinţa dificultăţii de a vedea bine fie doar şi prin unul dintre acestea două. De aceea, textul platonician conţine perpetuu o voce secundă, mai discretă şi mai enigmatică, a cărei prezenţă pune încontinuu sub semnul întrebării ceea ce Platon pare a construi la suprafaţa textelor sale.

În cadrul întâlnirilor noastre vom avea ocazia de a înţelege că această voce secundară nu are un statut marginal. Vom vedea că ea nu este expresia defulării unei inconştient filosofic traumatizat de propriul eşec. Invitaţia adresată este aceea de a înţelege că filosofia platoniciană presupune o continuă pendulare între proiectul unei ontologii şi necesara deconstrucţie a acestuia, între nevoia de determinare sistematică a lumii şi conştiinţa a ceea ce scapă permanent acestui sistem. Vom vedea, astfel, că enigmele, miturile şi aporiile răspândite în dialogurile platonicine nu sunt expresiile unei gândiri aflate la tinereţe, ci sunt primele semne ale unei cunoaşteri aşezate pe calea maturizării.

Temele atelierelor sint:

Cursul 1: Întâlnirea cu „platonismul de salon”. Privirea binoculară, dualismul platonician si problema „participării” (methexis).

Cursul 2: Teoria participării. Dificultăţi, încercări şi metafore.

Cursul 3: Ocurenţele stranietăţii şi imaginea străinului (xenos) în dialogurile platoniciene.

Cursul 4: Apariţiile celui de-al treilea gen. „Khora”, „Imitaţia perfectă”, „Opinia adevărată”.

Cursul 5: Farmacia lui Platon. Pharmakon. Indecidabili.

Cursul 6: Imposibila cunoaştere a principiului. Tenebrele luminoase ale ideilor.

Cursul 7: Limitele limbajului şi eterna meta-morfoză a logos-ului.