Exerciţii de stil – Atelier de scriere creativă în registre multiple
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de miercuri, în intervalul 19:00-21:00.

Date desfăşurare curs: 29 ianuarie, 5, 12, 19 şi 26 februarie.

Întâlnirea cu scrisul seamănă de multe ori cu o întâlnire cu un necunoscut, în care nu ştim mereu care ar fi cele mai potrivite gesturi. Însă pe măsură ce conversaţia avansează, începem să primim semnale şi să ghicim cum este celălalt. Ne ajustăm, ne (re)modelăm. Găsim în cele din urmă un coridor pe care ne întâlnim şi ne înţelegem. Esenţială este însă explorarea şi o anume elasticitate care poate apărea chiar şi din mers.

La fel şi în scris. Adesea încercăm să ne găsim stilul, amprenta, vocea, dar mai precis cum ajungem la ele?

Atelierul de scriere creativă „Exerciţii de stil” propune o astfel de explorare a unor registre multiple, a unor chei variate de abordare stilistică fie pentru a afla în cele din urmă ce ni se potriveşte, fie pentru a lărgi şi mai mult gama de stiluri prin care putem oferi surprize plăcute cititorilor.

Chiar dacă poteca a fost bătătorită de multe ori şi suntem familiari cu scrisul, oricând ne putem surprinde încercând teritorii diferite.

Temele întâlnirilor sunt:

1. Pactul autobiografic – Explorăm bulevarde şi alei înguste ale memoriei şi readucem în prezent prin poveste fragmente-mozaic. (lecturi care pot inspira: Memorii, Diaristică, Jurnale la alegere)

2. Autoficţiune – Pornim de la un episod real petrecut cândva şi rescriem ramificaţiile lui aşezând povestea iniţială pe tărâmul ficţiunii. (lecturi care pot inspira: Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Baetica etc.)

3. Realism magic – Facem primul pas în realitatea aşa cum este ea, apoi estompăm graniţele dintre real şi magic, cu ajutorul unor elemente fantastice. (lecturi care pot inspira: Jorge Luis Borges, Mircea Eliade, Italo Calvino, Alejo Carpentier etc.)

4. Mister – Pornim pe firul detectivistic de a elucida mistere şi dezvălui cine este făptaşul sau ce se află în spatele unei întregi ţesături alambicate. (lecturi care pot inspira: Agatha Christie, Stieg Larson, Lee Child, Stephen King, Carlos Ruiz Zafon etc.)

5. Basm – Încălecăm pe-o şa şi spunem povestea aşa în cheia poveştilor nemuritoare ale copilăriei (lecturi care pot inspira: Antologii de Petre Ispirescu, Ion Pop-Reteganul, Simion Florea Marian etc.)

foto: Dziana Hasanbekava, Pexels

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!