În 26 iunie, la Fundaţia Calea Victoriei, începe Şcoala de vară: Fabuloasa lume a basmelor, cu etnologul Laura Jiga Iliescu, cea care ne propune o călătorie în lumea basmelor tradiţionale, o lume a oralităţii, a magiei şi a religiosului care a adunat oameni de toate vârstele fascinaţi, în jurul povestitorului.

Cum ne raportăm astăzi la basme? Mai avem timp să le citim sau să le povestim? Ce învăţăm din basme şi cum ne ajută ele în viaţa de zi de zi, să depăşim provocările care apar, asemenea eroilor din poveşti? Am întrebat-o pe Laura Jiga Iliescu.

Fundaţia Calea Victoriei: Ne pregătim pentru o nouă întâlnire magică alături de tine, Laura. Cum va fi şcoala de vară care începe luni, 29 iunie, la Fundaţia Calea Victoriei?

Laura Jiga Iliescu, etnolog, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Cursul este o invitaţie spre a reflecta asupra mai multor lucruri, toate legate de basm. Despre basm se spune acum că este mai ales o poveste de adormit copiii, dar veţi afla că era o poveste care se spunea în mod predilect adulţilor, dar copiii nu erau exclusi decât la unele fără perdea. Era, de asemenea, spus şi cu funcţii ritual, pentru protecţie, ş.a.m.d. Avea o funcţie devoţională. De fapt, această manieră de a povesti, de a asculta, pentru că basmul înseamnă oralitate, înseamnă un povestitor şi un grup de ascultător. Eu vă voi spune poveşti, basme, poate veţi vrea şi dumneavoastră să ziceţi vreun basm. Va mai consta într-o şansă de a medita asupra sensurilor basmelor, asupra simbolurilor lor, uneori chiar asupra unor structuri arhetipale pe care basmul le încorporează şi pe care, culmea, le regăsim în societatea contemporană, poate sub alte forme. În prezent, basmul e căzut uşor în desuet, ţine de ceea ce este vechi, ţine de ceva care nu mai are relevanţă. Acesta e al treilea motiv pentru care vă invit la curs: să descoperim împreună relevanţa sa contemporană. Noi nu mai suntem oamenii din trecut, dar putem actualiza trecutul, putem să-l aducem spre noi pur şi simplu pentru a vedea ce valori are, ce valori metafizice, ce valori de comunicare, la ce aşteptări poate să răspundă din perspectiva anului pe care îl trăim.

Fundaţia Calea Victoriei: În copilărie am auzit de Făt-Frumos. În mintea unora dintre noi s-a creionat această imagine a lui Făt-Frumos, de iubire ideală până la adânci bătrâneţi care, ce să vezi, în viaţa de zi cu zi nu este reală. În ce măsură îl regăsim pe Făt-Frumos din basme în societatea actuală, există aşa ceva?

Laura Jiga Iliescu, etnolog, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Basmele se referă în mare parte la iniţiere, la iniţierea pe care o presupune trecerea de la o categorie de vârstă la altă categorie de vârstă. În loc de Făt-Frumos, îl putem numi acum eroul. Eroul este cel sau cea – pentru că sunt basme care au drept personaj principal o fată – care merge şi descoperă, care pleacă departe, care întâmpină greutăţi pentru a se întoarce sau pentru a nu se mai întoarce acasă. Pe de altă parte, există personaje, eroi din basme, o categorie a eroilor despre care nici nu ştim cum s-au născut, Făt-Frumos fiind născut miraculos, dar sunt unii care, pur şi simplu, sunt acolo. De exemplu, este un astfel de persoanj, Drăgan Cenuşă, care recuperează soarele şi luna şi restabileşte echilibrul lumii, după care se retrage într-un nuc unde mai stă o bucată de timp până când din nou, probabil, va fi nevoie să restabilească echilibrul. În felul acesta, dacă noi ne gândim la aceşti eroi oarecum arhetipali, oarecum structurali, da, îi regăsim în noi; Făt-Frumos nu e neapărat Superman. El pare astfel, pentru că el vine de undeva din altă parte şi ajută, participă, restabileşte echilibrul, în felul acesta, de fapt, interiorizând echilibrul din afară. Uneori pot fi iniţieri ratate. „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” cam despre asta e, despre asta vom discuta. Vom avea o seară special dedicată eroilor şi eroinelor din basme. Eu sunt foarte curioasă realmente să le discutăm, nu doar eu să le povestesc, ci să ne gândim asupra acestor lucruri şi, bineînţeles, cei care participă să vină cu propriile poveşti şi cu propriile interpretări.

Fundaţia Calea Victoriei: Ar fi bine să învăţăm să ne raportăm la basm altfel. În copilărie sau în adolescenţă basmul ne-a fost prezentat şi sub o formă de idealism. Ar fi mai indicat să ne raportăm la basme mai mult ca la o învăţătură, mai mult ca la o călătorie, ca la o iniţiere care ni se poate aplica în viaţa de zi cu zi. Ar fi mai util să vorbim despre basm aşa în societatea actuală, l-am redescoperi într-o formă mult mai practică din care am avea ce să învăţăm şi să aplicăm în viaţa noastră de zi cu zi, pe plan personal.

Laura Jiga Iliescu, etnolog, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Basmul este, din toate punctele de vedere, o călătorie între lumi. Însă basmul mai are ceva, spre deosebire de altfel de poveşti – faptul că el nu e realist. Cred că este cea mai artistică formă de creaţie narativă a folclorului românesc sau universal. Acolo realitatea este transfigurată; chiar acest idealism – binele învinge răul – nu despre asta e vorba, cu toate că este vorba şi despre asta, dar nu explicit. Mă repet, dar este o realitate transfigurată, de aceea este artistic. E ca o piesă de teatru într-un fel: nu-ţi spune direct, dar tu faci parte dintr-o convenţie care se stabileşte între povestitor şi ascultători. Tot acest fabulos şi tot acest fantastic, basmul, de fapt, înseamnă minciună. Înseamnă, exact cum spune basmul în formulele de început: „Pe când puricele se potcovea cu nouăzeci şi nouă de ocale”. Adică, da, o fi existat, dar deja e o convenţie a unei realităţi răsturnate pe care ai şansa s-o redescoperi. Şi e chiar cum spui tu, noi acum suntem povestitorii şi ascultătorii, nu bunicii la gura sobei, ci noi aici.

Fundaţia Calea Victoriei: Ai vreun basm preferat? Există un basm care te-a învăţat mai multe faţă de celelalte sau la care te raportezi mai des?

Laura Jiga Iliescu, etnolog, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Nu, spun sincer că nu. Sunt unele basme care îmi plac în mod deosebit. De exemplu, despre unul dintre ele vom şi vorbi în care este vorba despre doi fraţi gemeni. Mai este unul care e foarte interesant, „Făt-Frumos cel cu cartea în mână născut”. Dar mai degrabă altceva vă zic: a fost o povestitoare în Haţeg, acum 30 de ani fusese ea înregistrată de către etnologi, şi ea, de asemenea, spunea că tatăl ei fusese un bun povestitor, şi uneori ne speria cu anumite poveşti ca să nu umblăm nu ştiu pe unde noaptea, însă cum vedea că suntem prea sperioşi, ne spunea o poveste care să ne liniştească sau să ne facă să râdem. Deci, practic, şi sensul lor e într-adevăr în funcţie de momentul în care îl spui şi cui te adresezi, e o formă de comunicare. Şi atunci orice fel de învăţătură pe care o primeşti, o primeşti în funcţie de cel care o povesteşte. Noi acum le citim, dar ele nu se citeau. Am cunoscut un povestitor extraordinar, şi voi vorbi despre acest om la curs, care pe măsură ce povestea, exprima această convenţie între adevăr şi minciună. De exemplu: „Să zic că era mare cât blocul sau cât casa? Cât blocul! Că nu mă doare gura!” Asta face parte din convenţia basmului, pentru că basmul nu e numai un text, el există cât timp este povestit. Mesajul se creează în cursul acestui proces de comunicare.

Fundaţia Calea Victoriei: Ce te-a făcut pe tine să te îndrăgosteşti de basme, de folclor? Un moment din copilărie sau …?

Laura Jiga Iliescu, etnolog, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Sinceră să fiu, cred că, pur şi simplu, am, personal, o apetenţă spre fantastic. Cu siguranţă că am descoperit-o şi în copilărie, dar, spre exemplu, la un moment dat, stăteam de vorbă cu nişte colegi de breaslă, eram în Finlanda şi unul dintre colegi, un englez, a răspuns chiar la această întrebare: „Noi de ce ne-am făcut folclorişti?”, spunând „Pentru că ne-au plăcut basmele”, parcă mi-ar fi ghicit şi mie gândurile. În ceea ce mă priveşte, cred că basmul este o formă de evaziune din realitate, care presupune fantasticul, cred că asta m-a atras la basm. Şi la folclor, în general, deja sunt şi multe alte motive.

Fundaţia Calea Victoriei: Sunt multe basme româneşti pe care nu le ştim, ne raportăm la anumite basme foarte cunoscute cel mai des. De ce rămânem doar acolo? Pentru că acestea sunt în programa şcolară şi nu mergem mai departe? Dacă ar fi să ne raportăm la basmele care ţi-au plăcut ţie de-a lungul timpului, pe care le-ai descoperit şi despre care noi nu ştim nimic, care ar fi acestea? Poate, cine ştie, le citim, ne îndreptăm spre ele….

Laura Jiga Iliescu, etnolog, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Chiar şi acesta despre care ziceam, cu cei doi fraţi gemeni – Busuioc şi Siminoc sau Măr şi Păr – Miliţa, care este despre o fată care pleacă la război, Drăgan Cenuşă ş.a.m.d. Şi mai e încă un lucru, există mai multe feluri de basme, sunt anumite basme care în asta constau în inventarea unor minciuni: „Am avut odată o albină pe care am trimis-o la Arad şi ea brăzda pământul de ajungea la cer”, deci totul întors pe dos. De fapt, în anumite basme chiar apare acest concurs între erou şi un oponent, cine reuşeşte să spună cea mai mare minciună, cine reuşeşte să povestească şi să nu se termine niciodată povestea – e ca o incantaţie. Există o tipologie foarte interesantă, cea a basmelor universale, în care apar şi basme româneşti, e foarte interesantă şi pentru că poţi să vezi multe structuri comune, de aceea am menţionat arhetipurile. Arhetipul e o structură fixă, dar de la o cultură la alta, de la un grup la altul. Eu voi căuta să aduc cât mai multe astfel de detalii şi exemple şi voi povesti vreo două basme, cel puţin, dar nu le voi preda, ci vreau să le povestesc, voi vorbi despre ce însemna povestitul basmului, cum ar fi că ascultătorii erau obligaţi să intervină în poveste.

Fundaţia Calea Victoriei: Există vreo zonă în România care e mai bogată în astfel de poveşti, de basme?

Laura Jiga Iliescu, etnolog, lector la Fundaţia Calea Victoriei: Într-adevăr, actualmente, basmul se povesteşte din ce în ce mai puţin. Ceea ce am zis cu desuetul e legat şi de cum îl percepem noi, probabil pe filiera şcolii unde e prezentat cumva idilic, dar şi pentru că s-a schimbat foarte tare modul de viaţă, ritmul de a sta să asculţi, ofertele. El, într-adevăr, se povesteşte din ce în ce mai puţin. Nu ştiu dacă existau zone mai bogate în basme decât altele. Basmul oricum a început să fie înregistrat destul de târziu, pe bandă de magnetofon prin 1950 şi ceva. Şi cumva a fost şi întâmplător, un pic, şi la noroc când te duceai pe teren. Eu întâmplător am găsit povestitori, n-am găsit mulţi povestitori de basme. Ei povesteau şi altele, dar le plăcea să povestească basme. Zona Neamţului e o zonă grozavă, Dobrogea e o zonă grozavă, Haţegul, Oltenia.