Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de luni, în intervalul 19:00-21:00.

Date desfăşurare curs:  2, 9 şi 16 septembrie.

Vă invităm, la început de toamnă, la un curs nou susţinut de una din cele mai populare şi carismatice prezenţe din cadrul fundaţiei, Arina Gheorghiţă.

„Acesta nu este un curs feminist. Am o părere copios de bună despre femei, dar nu vă aşteptaţi să vin să proclam vreo supremaţie a artei făcute de femei faţă de arta făcută de bărbaţi. Că n-o să fie. De fapt, o comparaţie ar fi stupidă, pentru că arta şi ideile sunt unisex. Dar şi dacă nu ar fi, faptul că femeile au stat departe de şevalet, de daltă sau de litere (cu mileniile) nu ar fi relevant şi nu ar fi vreo pornire cu handicap în te miri ce cursă. Da, femeile au intrat foarte târziu pe scena artei într-o lume stăpânită de bărbaţi, dar şi când au intrat, au produs de parcă ar fi făcut asta de când lumea. Viteza lor de recuperare a fost fantastică, direct proporţională cu setea generată de interdicţie.

Asta unu la mână. Doi la mână, nici măcar în termeni de subiect nu există vreo PICTURĂ FEMININĂ. Ideea că femeile, odată ajunse la şevalet, au produs numai delicateţuri şi gingăşii este complet tembelă. Din punct de vedere stilistic, există femei de mare forţă şi bărbaţi de mare delicateţe. Asta înseamnă că arta nu are sex. Ca exemplu, cei mai mari pictori de flori au fost de departe bărbaţii. Şi asta şi în arta modernă.

Aşa că noi, la acest curs, vom începe prin a ne ocupa de un istoric al femeilor care (cu copilul legat de burtă) au găsit răgazul să producă un bun de strâmt consum, adică artă. Asta din neolitic. Apoi dăm o raită prin Antichitate, unde avem surpriza să constatăm că femeile pictau cu mult înainte de Berthe Morisot sau Suzanne Valadon. Pentru că antichitatea a fost infinit mai hip şi mai destupată decât lunga eră creştină. Dar chiar şi în lunga şi misogina eră creştină tot găsim femei care să dea cu opinia şi cu pensula încă din Evul Mediu (culmea!) şi până în Renaştere, unde s-au foit destul de energic, deşi concurenţa bărbaţilor era colosală şi a fost greu de răzbit. Dar au răzbit, unele până la statutul de pictoriţe de curte. Sunt fascinant de tenace şi setoase femeile acestei perioade, dar încă mai e de aşteptat până la o dezlănţuire de calitate.

Abia în secolul XVIII, secolul raţiunii, când baierile capetelor de bărbaţi se desfac sub buzduganul iluminismului, simţim o accelerare în domeniul artei feminine. Dar, ghinion! Acum, când momentul e bun, gustul pieţei e prost şi chiar pictura bărbaţilor, pictura tuturor, pictura în general are probleme: repertoriul ei este stagnant şi pretutindeni dospesc mugurii reformei. Ei, mugurii ăştia se vor desface în plină epocă burgheză, perioadă de mari prefaceri care culminează cu impresionismul şi se dezvoltă în postimpresionism. Aici dăm de mai sus citatele Berthe Morisot şi Suzanne Valadon. ÎNCEPE BALUL!

ÎNCEPE MARELE BAL AL ARTEI MODERNE ŞI TOATĂ LUMEA E POFTITĂ LA PETRECERE! Însetate de milenii, femeile dau buzna. Şi nu timid! Ci cu forţa unor uragane.

Dar noi? Noi românii, sau mai bine zis româncele, cum ne aşezăm pe acest trend furios? Păi suntem pionieri în domeniu, arătând lumii că nu toate reformele sunt franţuzeşti. Nu neapărat, nu întotdeauna. România a fost prima şi singura ţară din Europa care a instalat femei la catedre universitare de belle arte. Cecilia Cuţescu-Storck e doar vârful de lance, dar încă de pe vremea lui Aman se cocheta cu ideea şi s-a desfăcut lanţul. Şcoala de la Balcic e o pepinieră de femei geniale, care au prestat copios în calitate şi cantitate, fiind egalate numai de amazoanele artei ruse. România şi Rusia au fost singurele ţări cu haite de amazoane unitare şi hiperactive. Odată pornită căruţa, derulăm filmul artei moderne până în prezent, demontând prejudecăţi, spulberând mituri. Cu asta ne ocupăm!”