„… dacă n-ai fi fost rege, Măria Ta, te făcea fapta rege”, scria generalul Gheorghe Băgulescu în necrologul „Plâng cavalerii”, publicat la moartea regelui Ferdinand, în ziua de Sfântul Ilie a anului 1927.

Regele Ferdinand a devenit al doilea rege al României în 1914, la moartea unchiului său, Regele Carol I, în perioada de început a Primului Război Mondial. Era prima dată când ţara avea un nou conducător după 48 de ani. Regele Ferdinand a scris o pagină importantă a istoriei primei conflagraţii mondiale atunci când „a scos sabia la 15 august 1916, pentru dezrobirea românilor de peste vechile hotare“, aşa cum a rămas înscris pe piatra sa funerară de la Curtea de Argeş. Trecerii Carpaţilor de către batalioanele române i-au urmat evoluţii dramatice ale situaţiei României, marcate de înfrângeri, retragere, reorganizare, rezistenţă, constrângeri externe şi capitulări, culminând cu „momentul astral” al Marii Uniri.

Domnia regelui Ferdinand a fost marcată de reforme radicale ale instituţiilor politice şi structurii sociale, prin introducerea votului universal masculin şi reforma agrară pe care Neagu Djuvara o numea „un caz unic în analele istoriei”, când 80% din suprafaţa marilor proprietăţi agricole, aparţinând câtorva mii de proprietari, au fost distribuite către milioane de familii ţărăneşti. Anii ’20 nu au fost lipsiţi de tulburări interne şi externe, în contextul unor realinieri geopolitice în care harta Europei, dominată în perioada antebelică de fostele imperii continentale: german, austro-ungar şi rus, se împărţea acum între statele naţionale. Regele era conştient de faptul că, după îndeplinirea „idealului sfânt” al unirii, România trebuia să „aducă la îndeplinire transformarea şi consolidarea noastră internă”, prin „patriotism curat”, „muncă încordată”, „respectul pentru ordine şi autoritate” şi „credinţa în Dumnezeu”.

Deseori subestimat din cauza firii sale introvertite, regele Ferdinand fascina prin cultura sa vastă şi impresiona prin blândeţea sufletească. Criticat uneori pentru ezitările şi lentoarea care îi caracterizau deciziile, a luat hotărârile prin care s-au înfăptuit cele mai importante acte politice. Deşi a fost regele izbânzii în război, a suferit cea mai mare înfrângere în viaţa de familie, prin renunţarea fiului său la datoria sa faţă de ţară, aducându-i o grea lovitură sufletească care i-a grăbit sfârşitul vieţii, la vârsta de 61 de ani, în urma unui cancer galopant.

În anul în care vom marca 160 de ani de la naşterea regelui Ferdinand I, la 24 august 1865, vă propunem un eveniment despre domnia, destinul şi personalitatea sa în care vom afla:

• Ce evenimente au marcat evoluţia sa de la statutul de principe moştenitor al României la cel de monarh? Cum a influenţat educaţia şi cultura sa deciziile politice şi militare?
• Care au fost relaţiile sale de familie? Ce rol a avut regina Maria în sprijinirea şi influenţarea deciziilor regelui Ferdinand?
• Cum a fost perceput regele Ferdinand de către elitele politice şi populaţia României Mari? Cum a colaborat cu oamenii politici români şi care au fost cei mai importanţi sfătuitori ai săi?
• Ce impact au avut reformele din timpul domniei sale asupra dezvoltării economice şi sociale a României interbelice? Care au fost principalele provocări în menţinerea unităţii noului stat român?
• Ce moştenire politică şi simbolică a lăsat regele Ferdinand pentru succesorii săi şi pentru istoria României?

Casa generalului Henri Cihoski, care găzduieşte Fundaţia Calea Victoriei şi întâlnirea noastră, ne va ajuta să intrăm în atmosfera unei epoci în care românii, având în frunte regii lor, ocupau pe continentul european locul la care demografia, geografia şi resursele îi îndreptăţeau.