Ce face ca filozofia din perioada Renaşterii să fie diferită faţă de abordarea scolastică din Evul Mediu? Iată o întrebare care se ridică adesea atunci când se vorbeşte despre filozofie în Renaştere. De-a lungul timpului, au fost propuse mai multe răspunsuri de către istorici ai filozofiei, fiecare explicaţie reprezentând, mai degrabă, câte o piesă de puzzle care să completeze imaginea de ansamblu. Caracterul eclectic al gândirii filozofice din Renaştere, dar şi integrarea unor elemente noi, heterodoxe, nespecifice până atunci discursului filozofic al Evului Mediu îngreunează identificarea surselor ce au stat la baza schimbării de perspectivă.

În continuare ne vom concentra pe relatarea unui episod care a adus o contribuţie decisivă pentru cursul ulterior al gândirii filozofice din Renaştere. Am putea afirma că acest moment a constituit punctul de cotitură ce a revigorat filozofia occidentală la sfârşitul secolului al XV-lea, într-o perioadă în care scolastica îşi epuizase resursele în încercarea de a pune în acord filozofia cu teologia. Conciliul ecumenic de la Florenţa din 1431-1449, prin care se dorea împăcarea Bisericii Catolice cu fraţii răsăriteni, ortodocşi, a constituit conjunctura favorabilă prin care Marsilio Ficino l-a cunoscut pe învăţatul bizantin Gemistos Plethon. Ficino făcea parte din delegaţia catolică, iar Plethon din cea ortodoxă. Prelegerile lui Plethon despre Plato şi mistica răsăriteană influenţată puternic de neoplatonism l-au fascinat pe Ficino şi i-au atras atenţia şi protectorului acestuia, influentul şi înstăritul Cosimo de Medici. Deşi Conciliul de la Florenţa nu a avut decât reuşite parţiale, întâlnirea dintre Plethon şi Ficino se va dovedi ulterior una de bun augur pentru istoria intelectuală a Europei Occidentale.

E important de menţionat faptul că filozofia medievală a fost puternic influenţată de scrierile lui Aristotel, în timp ce tradiţia platonică a rămas inaccesibilă în mare parte gânditorilor occidentali. După ce Cosimo de Medici a decis să înfiinţeze o nouă Academie la Florenţa (în stilul Academiei lui Platon), l-a numit pe Ficino la conducerea acesteia, iar în 1462 a aprovizionat noua academie cu numeroase manuscrise greceşti, unde se regăseau dialogurile lui Platon, dar şi alte lucrări ale filozofilor neoplatonicieni. Cosimo l-a însărcinat tot pe Ficino să traducă în latină manuscrisele achiziţionate. Prin acest proces de traducere care avea menirea de a reintegara tradiţia platonismului în filozofia occidentală au fost descoperite şi lucrările ezoterice atribuite în mod tradiţional lui Hermes Trismegistus.

Printre manuscrisele greceşti, Ficino a găsit şi Corpusul Hermetic, o compilaţie de tratate ce propuneau un mod de înţelegere a lumii ce îmbina în mod armonios elemente de filozofie cu o spiritualitate de inspiraţie pitagoreică, chaldeană, gnostică şi, pe alocuri, chiar creştină. Ficino a fost atât de impresionat de tratatele hermetice încât, pentru o perioadă, şi-a întrerupt activitatea de traducere a dialogurilor platoniciene, proritizând traducerea şi comentarea Corpusului hermetic.

Ficino a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit proiectul de traducere care îi fusese încredinţat de către Cosimo de Medici, oferind astfel un izvor proaspăt şi un teren fertil pentru dezvoltarea intelectuală şi spirituală a Europei Occidentale. Vechea autoritate supremă în materie de filozofie, Aristotel, a fost detronată de către binomul creat de filozofia lui Plato (şi neoplatonism) şi de înţelepciunea „străveche” a tradiţiei hermetice. Considerate şi percepute ca fiind mai laxe şi mai speculative decât aristotelismul medievalilor, filozofia platoniciană şi hermetismul au lăsat loc de asimilare şi a altor elemente străine până atunci discursului filozofic.

Pe această cale, în Renaştere, filozofia a căpătat un puternic caracter ezoteric, încorporând adesea în mod firesc magia naturală ca ştiinţă menită să explice fenomenele oculte. Numai că unii dintre gânditorii Renaşterii nu s-au oprit doar la acest aspect teoretic al magiei, deschizând astfel o perioadă propice experimentelor (iniţial, alchimice) şi unor practici (Kaballah, astrologie, magie ceremonială) care au intrat în cele din urmă în conflict cu doctrina oficială a Bisericii Catolice. Dar despre acestea vom afla mai multe la cursul despre Magie şi Filozofie în Renaştere.

un text de Cristian Vechiu, lector la Fundaţia Calea Victoriei, pasionat de istoria ideilor şi de spiritualitate

imagine: tablou de Giorgio Vasari