“Dar mie cel mai mult îmi plac cărţile care, măcar din cînd în cînd, sînt comice. Citesc eu şi cărţi clasice, multe cărţi clasice, ca Întoarcerea pe meleagurile natale şi altele, şi-mi plac; citesc şi o grămadă de cărţi de război şi de romane poliţiste şi altele de genul ăsta, dar nu prea mă-nnebunesc după ele. Mie îmi plac cărţile care, după ce le isprăveşti, simţi c-ai vrea ca autorul să fie cel mai bun prieten al tău şi să-l poţi chema la telefon ori de cîte ori ai chef”.
Povestea adolescentului Holden Caulfield, protagonistul romanului “De veghe în lanul de secară” şi unul dintre cele mai importante personaje din literatura americană a secolului XX, e scrisă tocmai de un astfel de autor. J.D. Sallinger a dat viaţă unei poveşti despre adolescenţă şi a reuşit să facă acest lucru cu ajutorul unei voci deschise. Mulţi cititori au simţit că au găsit în el un prieten care îi înţelege ca nimeni altul.
Vom descoperi un personaj – narator fascinant, care pe cât de deştept şi de matur susţine că se crede, pe atât de emoţional se dovedeşte şi vom încerca să înţelegem de ce stârneşte atâta fascinaţie.
Anual, 250.000 de exemplare din acest roman publicat în 1951 sunt vândute în toată lumea. Între 1961 şi 1982 „De veghe în lanul de secară” a fost cea mai cenzurată carte din şcolile şi bibliotecile americane. Mark David Chapmann, asasinul lui John Lennon a fost arestat având asupra lui o copie a romanului. Formaţia Guns N Roses are o piesă care poartă titlul romanului – „Catcher in the rye”. Impactul cultural al personajului construit de J.D. Sallinger continuă să fie major, la 61 de ani de la publicarea romanului. În cadrul acestei întâlniri vor fi trecute în revistă câteva dintre cele mai cunoscute referiri la „De veghe în lanul de secară”, în muzică, film şi literatură.
Popularitatea uriaşă a acestui roman creează aşteptări mari şi implicit produce şi foarte mulţi cititori dezamăgiţi. Vom discuta despre de ce unii cititori nu pot simpatiza cu firea lui Holden, dar şi dacă sentimentul de singurătate mai poate fi de actualitate pentru adolescenţii prezentului, atât de interconectaţi mulţumită internetului.
La evenimentul la care vă invităm, Ana Maria Ciobanu, jurnalist, le va propune participantilor să-şi „dreagă vocea” şi să experimenteze scrisul în stilul lui J.D. Sallinger cu ajutorul unor exerciţii scurte.
Intalnirile seriei “Imblanzirea cartilor” sunt evenimente cu intrare libera, gandite pentru liceeni si studenti (14-20 de ani).
Tinerii care se vor implica activ in discutie vor primi Premii Carti, oferite de editura Nemira.
Partener in organizarea acestui eveniment este Libraria Bastilia, in al carei spatiu se vor desfasura intalnirile. Casa in care se afla libraria a fost construita in 1913, de arhitectul Spiridon Ceganeanu. Cele trei corpuri ale cladirii au fost locuite de fratii Petrascu: doctorul Vasile Petrascu, pictorul Gheorghe Petrascu si Nicolae Petrascu – directorul Revistei literatura si arta română.
Corpul de cladire in care functioneaza libraria a apartinut doctorului Vasile Petrascu.