La acest eveniment nu mai sunt locuri.
Vă invităm să vizităm împreună Palatul Cotroceni, într-o dimineaţă liniştită de sâmbătă, de la ora 11.00, alături de istoricul Georgeta Filitti.
Unul dintre cele mai frumoase palate din ţara noastră, care combină elemente de un mare rafinament de arhitectură neo-românească (interioare şi exterioare) cu elemente ce aparţin spaţiului cultural occidental, înconjurat de un parc generos care cuprinde şi o mănăstire, Palatul Cotroceni a reuşit, prin numeroase restaurări şi lucrări de întreţinere, să îşi păstreze grandoarea şi eleganţa pe care o avea în perioada în care Familia Regală a locuit aici.
Clădirea a fost folosită ca reşedinţă domnească din vremea constructorului său, Şerban Cantacuzino, care a domnit între anii 1678-1688. Perioada cea mai strălucită ca reşedinţă domnească a avut-o în vremea Reginei Maria şi a regelui Ferdinand. Odată cu abolirea monarhiei, palatul şi-a pierdut funcţia. Partea pe care o s-o vizităm a avut după 1948 diverse destinaţii.
Muzeul Naţional Cotroceni, deschis către public în anul 1991, este unul dintre cele mai interesante muzee din ţară şi unul dintre cele mai bine păstrate monumente din Bucureşti. Pe lângă valoroasele obiecte de patrimoniu care pot fi văzute în cadrul expoziţiei de la palat, Muzeul Naţional Cotroceni organizează expoziţii temporare extrem de interesante.
Evenimentul include o conferinţă susţinută de istoricul Georgeta Filitti despre povestea locului şi familia regală, derulat în elegantul Salonul Cerchez. Conferinţa va fi urmată de un tur cu durata de 1h şi 40 de minunte al Palatului Cotroceni, susţinut de ghizii muzeului.
La intrarea în muzeu este obligatoriu să aveţi buletinul, având în vedere reglementările instituţiei.
foto: wikipedia.com
foto jos – sursa -https://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala/muzeul-cotroceni