Înşir’te mărgărite – de la jocul cu mărgele de sticlă la art terapie (6-8 septembrie)
 

Întâlnirile au loc la sediul fundaţiei, în Bucureşti, zilnic: luni 6, marţi 7, miercuri 8 septembrie, de la 19.00-21.00.

Art terapia îmbracă numeroase forme, la fel de diverse şi de cuprinzătoare ca arta însăşi. Mărgelele înşirate pe un fir se alătură după reguli precise sau misterioase, alcătuind şiraguri simple sau obiecte cu valoare artistică. Dacă în momentul în care lucrăm şi după aceea suntem atenţi la gândurile, emoţiile şi senzaţiile încercate şi la modul în care ele au influenţat înlănţuirea şiragului de mărgele, acel şirag devine o resursă preţioasă pentru mai târziu. Pentru că, dincolo de frumuseţe, el conţine acum şi o poveste.

Vă invit să realizăm împreună podoabe din sârmă şi mărgele, însoţite de poveşti personale şi poveşti universale. Realizarea lor poate avea efecte şi semnificaţii multiple:

  • La un prim nivel, pur şi simplu se învaţă nişte tehnici simple prin care fiecare poate realiza bijuterii de efect cu materiale accesibile şi fără să fie nevoie de experienţă anterioară sau abilităţi speciale;
  • Apoi, ne conectăm la atmosfera de şezătoare, modelând cadrul în care mame, bunici şi străbunici se adunau să îşi lucreze împreună veşmintele de sărbătoare;
  • Experimentăm efectul terapeutic al lucrului cu mărgelele şi al lucrului în grup;
  • Punem în act, cu ajutorul podoabelor realizate, mici fragmente preţioase din istoriile personale, conservând în structura lor amintiri, gânduri, emoţii, stări pe care le putem folosi apoi ca resurse de câte ori purtăm podoabele.

Întâlnirile atelierului au structura de mai jos, cu mici variaţii care depind de dorinţele şi nevoile grupului.

1. Podoabele între însemne ale puterii, instrumente magice şi simboluri ale frumuseţii. Poveştile din spatele lor.

Noţiuni generale despre podoabe şi despre realizarea podoabelor. Prezentarea materialelor. Exemple, tehnici de bază. Realizăm împreună o  pereche de cercei din sârmă şi mărgele şi experimentăm starea de creator.  Apoi, vorbim puţin despre poveştile podoabelor preferate şi ghicim poveştile altora.

2. Simboluri la purtător. Cercul. Arborele vieţii. Mandala. Simboluri personale, podoabe personalizate.

Deseori, când purtăm podoabele preferate suntem întrebate ce reprezintă, ce istorie au, ce valoare au pentru noi. De acum vom putea da mai multe detalii. Vom reprezenta cu ajutorul mărgelelor şi al sârmei modelatoare un simbol preferat la alegere.

3. Călătorim pe linia timpului – trecutul, prezentul şi viitorul în mâinile noastre sau la gâtul nostru.

În momentul în care ne-am întors din vacanţă am luat o pietricică sau o scoică de pe plajă, pe care am atârnat-o la gât; în momentul în care ne-am despărţit am hotărât că vom purta fiecare câte o jumătate de inimă; când am primit mărţişorul, l-am atârnat în piept sau l-am ancorat de guler, iar când am primit o brăţară de tip Pandora am înşirat de-a lungul ei diverse obiecte-podoabă cu rol de a fixa amintirea şi de a o face prezentă. Cum ar fi să extindem asta la întreaga viaţă, reprezentând-o pe un lanţ al amintirilor? Şi dacă putem face asta cu amintirile, de ce n-am putea şi cu dorinţele?

Vom reprezenta cu ajutorul mărgelelor şi altor obiecte cu valoare de amintire, de amuletă sau de talisman o linie a timpului pe care o vom transforma în colier.

Mai multe despre asta, în revista artte:

https://www.artte.ro/index.php/arhiva/numarul-1/18-4-insir-te-margarite-confectionarea-de-podoabe-intre-artizanat-si-art-terapie-jeanina-cirstoiu

https://www.artte.ro/index.php/arhiva/numarul-4/66-1-meditatie-creativ-dinamica-pentru-modelarea-relatiei-de-iubire-ligiana-petre-jeanina-cirstoiu

Cursul se va desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară (dezinfectarea sălii, obligativitatea purtării măştii şi a respectării distanţei dintre cursanţi etc.), în conformitate cu reglementările în vigoare. Capacitatea sălii va fi redusă la 70%.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!