Înţelepciunea se trăieşte. În ciuda acestui poncif milenar, cei mai îndrituiţi să-l pună în aplicare, adică membrii comunităţii academice, profesorii de filozofie de la catedrele universitare nici nu-şi mai pun problema să-şi practice doctrinele. Filozofia este astăzi mai ales o materie academică şi, în această calitate, mai degrabă o disciplină muzeală, un discurs despre doctrinele altora, nu un discurs doctrinar propriu-zis. Nici măcar tot mai puţinilor autori de cărţi de filozofie, neafiliaţi lumii universitare, nu le mai trece prin minte să trăiască în conformitate cu propriile teorii.

Despărţirea disciplinelor şi specializarea lor, proces început după un mileniu şi jumătate de creştinism oficial, au făcut de neînţeles ideea antică a trăirii doctrinelor filozofice. Ne e foarte greu să ni-i reprezentăm pe Platon şi pe Aristotel altfel decât în postura unor şefi de catedră care-şi văd de viaţa lor de îndată ce-şi termină de orele, în totală indiferenţă faţă de cele predate.

Cursul pe care-l propunem explorează contextul în care mentalitatea trăirii înţelepciunii a atins apogeul în lumea antică clasică, adică în epoca elenistică şi, apoi, în cea romană. Mai mult decât simple doctrine, îndeobşte cunoscute, încercăm să ne uităm la lumea în care au apărut, au proliferat şi s-au perfecţionat învăţăturile respective şi mai ales la oamenii care le-au excogitat şi le-au predat. Pentru că preferăm azi să deschidem doar dulapul cu schelete ideatice pe care l-a conservat tradiţia academică, suntem condamnaţi la schematism şi la o neînţelegere din ce în ce mai profundă a unei lumi căreia îi datorăm totul din punct de vedere spiritual.

1. În primul curs vom încerca să înţelegem ce s-a schimbat în lumea greacă în particular şi în întregul spaţiu din Macedonia până la Indus în general după extraordinara cucerire a lui Alexandru cel Mare. De ce au simţit unii nevoia să formuleze doctrine ale salvării, ale evadării, ale introvertirii.

2. În al doilea curs ne vom preocupa de scepticism, în dubla lui ipostază, a pyrrhonismului şi a neoacademismului. Vom căuta să aflăm în ce măsură impresiile directe de pe front ale unui simplu soldat din armata lui Alexandru au ajuns să marcheze cele două milenii şi trei secole de cultură umanistă şi ştiinţifică care i-au urmat. De asemenea, ne vom uita la figuri de filozofi care au îngrozit establishmentul roman cu excesul lor de teorie trăită.

3. În al treilea curs vom continua să ne concentrăm asupra a doi filozofi asceţi, cel dintâi mai puţin cunoscut publicului larg, al doilea realmente un star al contemporaneităţii şi al perpetuei sale posterităţi. Cu şcoala cinică ne putem ţine de mână până departe, de exemplu până la variile avataruri ale mişcării punk.

4. Al patrulea curs îl vom dedica asceţilor din spaţii intime, maeştrilor introvertirii şi vom căuta să înţelegem de ce, după o tinereţe corporatistă, alegem bucuria plăcerilor simple. Epicur ne aşteaptă în Grădină lui cu un festin frugal.

5. În fine, în al cincilea curs ne întâlnim cu un bătrân fenician, cu un sclav, cu un consilier aulic şi cu un împărat.  Pe toţi aceşti oameni atât de diferiţi i-a unit pretenţia că virtutea se învaţă şi încă se învaţă sistematic, indiferent cine ai fi. Stoicismul e mult mai mult decât o formă de resemnare în faţa greutăţilor vieţii. E viaţa însăşi. Asumată, cum se zice azi.

Sursă foto – https://artfilemagazine.com/famous-greek-philosophers/