Introducere în Istoria Relaţiilor Internaţionale şi a Diplomaţiei
 

„Războiul este o continuare a păcii prin alte mijloace” spunea Carl von Clausewitz. Din cele mai vechi timpuri, popoarele, statele şi apoi naţiunile s-au războit, dar au şi făcut pace. Acest curs îşi propune să fie o introducere în dinamica acestor relaţii foarte complexe, propunând o abordare ce combină istoria cu concepte specifice relaţiilor internaţionale. Vom vedea împreună, trecând prin marile momente ale istoriei omenirii, cum şi de ce au izbucnit războaiele, dar mai ales cum s-au negociat tratatele de pace.

Vom vorbi la acest curs atât despre mari oameni de stat, precum Metternich, Bismarck sau Roosevelt, despre teoreticieni, printre care se numără Tucidide, Machiavelli sau Morgenthau, cât şi despre diplomaţi remarcabili, ca Talleyrand sau Henry Kissinger.

Sistemul internaţional se află într-o continuă dinamică, iar evenimentele recente accentuează acest fapt. Acest curs îşi doreşte să ofere o introducere în profunzimea istorică a relaţiilor internaţionale, putând fi un ajutor pentru cei ce vor să înţeleagă ordinea globală contemporană şi provocările ei.

Cele cinci întâlniri de curs vor tratata următoarele teme principale:

1. Concepte şi paradigme în studiul relaţiilor internaţionale. Pace şi război în lumea Antichităţii

Începem cu o prezentare a principalelor teorii şi concepte ce ne vor ghida pe parcursul celor cinci întâlniri: putere, hegemonie, balanţa de putere, realism, idealism etc. Vom discuta apoi despre conflictele din antichitatea clasică, punând foarte mult accent asupra modului în care Tucidide explică cauzele profunde ale Războiului Peloponesiac. Încheiem cu expansiunea şi decăderea Imperiului Roman.

2. Relaţii între statele feudale în Europa medievală

Pornim de la o discuţie despre caracteristicile Europei feudale. Vom vedea apoi în ce context au apărut diplomaţii aşa cum îi înţelegem noi astăzi şi vom încheia cu Războiul de 30 de ani şi Pacea de la Westfalia din 1648, moment cheie în istoria relaţiilor internaţionale.

3. Epoca modernă. De la „concertul european” la Primul Război Mondial

A treia întâlnire va fi ghidată de conceptul de „balanţă de putere”, pornind de la citatul lui Palmerston despre „interesele eterne” ale Angliei. Vom discuta despre războaiele napoleoniene şi Congresul de la Pace de la Viena din 1815, despre războiul Crimeei (1853-1856), despre sistemul de alianţe creat de Bismarck, terminând cursul cu cauzele Primul Război Mondial, simbol al eşecului „concertului european”.

4. Relaţiile internaţionale şi diplomaţia în perioada interbelică. Eşecul sistemului de la Versailles

După tragedia Primul Război Mondial, sistemul creat prin Congresul de Pace de la Paris ar fi trebuit să asigure pacea. Însă sistemul de la Versailles a eşuat, iar Liga Naţiunilor nu şi-a atins obiectivul. Statele revizioniste au reuşit să modifice prevederile tratatelor de pace, ducând la declanşarea celui De-al Doilea Război Mondial. În cadrul acestei întâlniri vom dezbate cauzele acestui eşec.

5. Relaţiile internaţionale şi diplomaţia în contextul Războiului Rece

La ultima întâlnire de curs, vom vedea ce lecţii învăţate în perioada interbelică au stat la baza reorganizării lumii postbelice. Vom discuta despre Organizaţia Naţiunilor Unite, dar şi despre Războiul Rece şi momentele acestuia de tensiune, NATO şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Încheiem cu o discuţie despre caracteristicile şi provocările sistemului internaţional post-Război Rece.

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

imagine: „Ambasadorii”, pictură de Hans Holbein cel Tânăr


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!