Introducere în practica şi teoria Meditaţiei Vipassana
 

Departe de a fi doar o „tehnică de meditaţie”, Vipassana, termen care apare pentru prima oară în textele buddhiste din limba Pali, înseamnă „viziune clară”.  Este viziunea lucrurilor „aşa cum sunt”, care marchează momentul trezirii.

În acelaşi timp, Vipassana desemnează şi o practică. În acest sens, Vipassana este asociată cu practica meditativă de adunare şi calmare a mentalului, cunoscută ca „Shamatha”. Practica începe prin cultivarea capacităţii de a fi prezenţi cu experienţa corpului, a stărilor afective, a gândurilor şi a emoţiilor, în momentul prezent. Respirând, lăsăm percepţia noastră să se extindă – gânduri şi emoţii apar, gânduri şi emoţii dispar.

O minte focalizată, clară, poate înţelege natura tuturor fenomenelor. O minte clară poate percepe direct natura realităţii.

Această realizare apare brusc şi pe neaşteptate, dincolo de orice fel de gândire discursivă. Este experienţa lucrurilor nu din punctul de vedere al eului, ci din punctul de vedere al realităţii în sine. Aceasta percepţie apare ca un fulger care luminează întregul peisaj, dincolo de punctul nostru de vedere limitat.

Experienţa lucrurilor „aşa cum sunt” este întotdeauna surprinzătoare.

Folosind ca bază Textele Pali, vom dezvolta următoarele teme:

1. Stabilizarea şi clarificarea câmpului mental şi emoţional, cultivarea cunoaşterii folosind cele Patru Conştientizări. (Satipatthana Sutta)

2. Cele Trei Caracteristici ale Experienţei (Tri-Lakshana)

3. Cele Patru Adevăruri Nobile. Aplicaţia lor în practica Sattipathana (Catur Ariya Sacca)

4. Detalierea contextului cultivării. Calea cu Opt Ramuri (Attangika Magga)

 

 

Imagine preluata de aici:

https://www.yogajournal.com/meditation/set-intention-consistent-meditation-practice


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!