De ce Cuvântul scria pe nisip? – Mistica semnului în teologia creştină

Sfântul Macarie cel Mare spunea că “cei care vorbesc despre lucrurile Duhului fără să fi gustat din ele se aseamănă unui om care călătoreşte în văpaia amiezii prin pustie iar setea grozavă îi face să închipuie ca bea dintr-un izvor, pe când buzele i se usucă de arşiţă“. Metafora macariană trimite către o ştiinţă sacră, spre teologie înţeleasă în sensul ei desăvârşit, cel al contemplării directe şi active a dumnezeirii.

O apropiere mai atentă faţă de formele de expresie ale tradiţiei creştine ne va dezvălui faptul că avertismentul macarian nu a fost niciodată pierdut din vedere. Vom vedea că tradiţia a recomandat întotdeauna infinita adecvare a expresiei faţă de un “obiect” infinit.

Cursul propus are în vedere surprinderea modului în care formele expresivităţii creştine – discurs teologic, act liturgic, iconografie – au ştiut vorbească păstrând tăcerea şi au ştiut să tacă cu sens. Vom încerca astfel să desluşim modul în care a fost păstrat echilibrul dintre tăcere şi expresie, între ceea ce se arată în actul contemplativ şi ceea ce nu a fost încă văzut, între textul interpretat şi cititorul  “interpretat” / “transformat” de actul lecturii.

Temele atelierelor sint:
1. Naşterea hermeneuticii creştine. Nivelurile interpretării – straturile iudaice ale interpretării textului şi obiceiul grecesc al multiplelor navigări ale textului. Parabolele evanghelice sau despre cum invizibilul este intermediat de vizibil.

2. Credinţa  şi începutul itinerariului hermeneutic.
1. Apelul la Scriptură şi nevoia de canon. Scriptura, arhiva de sens a Evangheliilor despre Hristos şi Iisus Hristos, arhiva de sens a Scripturii. Hristos, exegetul Tatălui (Ioan 1, 18). Distincţia dintre “teologie” şi “iconomie”.
2. Certificatul de naştere a teologiei mistice. Influenţa primului Conciliu Ecumenic asupra discursului teologic. Diferenţa dintre Dumnezeu “în sine” şi Dumnezeu “aflat în relaţie cu creaţia”.

3. Teologie şi rugăciune. Cuvântul, tăcerea, liniştea şi unificarea.
1. Limbajul unificării: influenţele neoplatoniciene şi moştenirea iudaică.
2. Rugăciunea în mediul ascetic al primelor secole ale creştinismului.
3. Rugăciunea de cerere şi rugăciunea de laudă (doxologia).
4. Distincţia dintre rugăciunea inimii şi psalmodiere.
5. Statutul angelic al doxologiei.

4. Dimensiunea liturgică  (doxologică) a discursului teologic.
1. Dimensiunea mistică a actului liturgic.
2. Cele două aspecte ale eclesiologiei creştine: hristologia şi pneumatologia (redobândirea statutului de chip – eikon – a lui Dumnezeu şi atingerea infinitei asemănări cu Dumnezeu).
3. Spaţiul eclesiastic, imagine a parcursului hristologic – episodul evanghelic al drumului către Emaus. Cele două momente ale Sfintei Liturghii: Liturghia Cuvântului (synaxis) şi Euharistia (anaphora).
4. Dimensiunea liturgică a ierarhiei divine şi a ierarhiei bisericeşti. Ierarhie şi transmitere. Naşterea tradiţiei.

5. De ce ne privesc icoanele? Discurs teologic şi iconografie.
1. Disputa dintre iconoclasm şi iconodulie.
2. Typosurile iconografice.
3. Este tăcerea modelul “lingvistic” al inconoclasmului?

6. Discurs teologic şi viziune apocaliptică.
1. Necesara revelaţie şi “nevoia de apocalipsă”.
2. Erezia apokatastazei şi suspiciunile asupra teologiei Sfântului Grigorie de Nyssa.
3. Teologia zilei a 8-a şi pneumatologia creştină.
4. Cuvântul purtător de Duh (rhema).

Bibliografie orientativă:

1. Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Editura Anastasia.
2. Andrei Scrima, Despre Isihasm, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003.
3. Jaroslav Perlikan , Tradiţia Creştină, vol. 1, Editura Polirom, Bucureşti, 2008.
4. Jonh Bher, Formarea Teologiei Creştine, Editura Sofia, Bucureşti, 2004.
5. Andrew Louth, Originile tradiţiei mistice creştine, Editura Deisis, Sibiu, 2002.

6. Filocalia vol 7 : ttp://www.misiune-ortodoxa.ro/new/downloads/Carti%20Ortodoxe/Sfintii%20Parinti%20si%20alti%20Parinti%20Duhovnicesti/filocalia/filocalia-07.pdf