LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI.
Vă invităm joi, 17 octombrie, de la ora 19:00, la un eveniment special, susţinut de ilustrul arabist prof. dr. George Grigore de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, laureat al mai multor premii de înalt prestigiu, în România (Festivalul Internaţional Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş, 2001, Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Traduceri, Bucureşti, 2015), şi în lumea arabă (Marele Premiu al-Quds, acordat de Uniunea Scriitorilor şi Oamenilor de Litere Arabi, 2016, Alger; Premiul International Sheikh Hamad pentru traducere şi înţelegere internaţională, 2023, Doha).
„Toţi autorii mistici musulmani, de la Rābiʻa, la al-Ḥallāğ, la al-Ġazālī, la Rūmī, vorbesc despre dragoste ca fiind motorul care pune în mişcare întreaga existenţă. La andaluzul Ibn ʻArabī (n. Murcia, 1165 – d. Damasc, 1240), considerat a fi cel mai mare autor mistic (ṣūfī), subiectul dragostei se circumscrie doctrinei acestuia referitoare la unitatea existenţei care constă în unirea transcendenţei divine cu creaţia al cărei corolar este natura umană.
Conform acestei doctrine panteiste, existenţa lucrurilor create este chiar existenţa Creatorului. Creaţia nu este altceva decât oglinda în care se reflectă divinitatea, aşa cum lumina, incoloră în sine, ia culoarea cristalului ce o reflectă; aspectul asumat de divinitate depinde, aşadar, de „recipientul” său.
Ibn ʻArabī, în spiritul acestei credinţe, se identifică cu orice parte a creaţiei divine, cu orice doctrină, cu orice crez, într-o dragoste universală:
„Inima mea poate fi orice: o pajişte pentru gazele, o mănăstire de călugări creştini, un templu pentru idoli, Ka’ba pelerinului, tablele Torei şi cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia şi credinţa mea.”
În mistica islamică (tasawwuf), practicantul îşi urmează propria sa cale lăuntrică către o viaţă spirituală care să-l apropie de cunoaşterea cât mai profundă a divinului. Fără a ignora însă normele şi codurile religioase, el îşi întemeiază credinţa, cu precădere, pe intuiţie, pe trăire. Pentru misticii musulmani, întreaga diversitate a universului se amalgamează într-un tot unitar, coagulat prin iubire.
Despre această iubire, va fi, aşadar, şi conferinţa noastră.
Invitaţi speciali care vor recita şi cânta din opera lui Ibn ‘Arabī:
- Ramy Fares (din Alexandria, Egipt), compozitor şi cântăreţ (vocal şi instrumental), cu un bogat palmares artistic
- Sina’a Altaii (din Babilon, Irak), recitatoare de vers clasic arab
În cadrul evenimentului veţi putea admira şi câteva dintre lucrările talentatului pictor de origine siriană Ammar Alnahhas.
Sursa foto sus – https://www.pexels.com/photo/ornamented-interior-of-mosque-cathedral-of-cordoba-17261372/