Maruca Cantacuzino si George Enescu: Printesa si Muzicianul
 

LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI.

Va invitam in 14 martie, de la ora 11:00, la Palatul Cantacuzino, sa aflam povestea tumultoasa a unui cuplu celebru – Maruca Cantacuzino si George Enescu, spusa de istoricul Georgeta Filitti.

Între marii români cu care ne mândrim, George Enescu ocupă un loc de excepţie. Compozitor şi interpret, el s-a manifestat cu prodigalitate încă din copilărie, pe scene din străinătate şi apoi în ţară. Cronicile elogioase, audiţiile la BBC, MET sau Opera Garnier, virtuţile de pedagog (cel mai strălucit elev al său fiind Yehudi Menuhin) au configurat o personalitate polivalentă, expresivă, unică în analele muzicii europene.

Pentru înţelegerea omului Enescu, rămâne preţioasă şi cunoaşterea mediului în care a evoluat. Vreme de aproape jumătate de veac, i-a fost alături Maruka Cantacuzino, cea cu care avea să se căsătorească în 1937. Legătura împlinită, dar tumultoasă, adeseori imprevizibilă a celor doi, cercul de melomani format în jurul lor, interesul permanent al opiniei publice româneşti pentru ei rămân un capitol interesant din istoria societăţii noastre antebelice.

Vă invităm să urmăriţi alături de noi momente din viaţa acestui cuplu celebru care a subsumat totul muzicii.”  – Georgeta Filitti

Maria Rosetti-Tescanu – cunoscută ulterior ca Maruca Cantacuzino – a aparţinut unei vechi familii boiereşti, familiei Cantacuzino, si a fost una din doamnele de companie ale reginei Maria, soţia prinţului Mihail G. Cantacuzino, prietena intimă a filosofului Nae Ionescu, iar mai apoi soţia lui George Enescu.

George Enescu s-a remarcat printr-o activitate muzicala extrem de variata, fiind compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor. După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 şi 1899. In 1898, la 17 ani, debuteaza în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

În acelaşi an, începe să ofere lecţii de vioară la Bucureşti şi să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei, Carmen Sylva), era deseori invitat să interpreteze piese pentru vioară în Castelul Peleş din Sinaia.

În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creaţie dramatică şi muzicală, care abia în ultimele decenii a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători in 4 decembrie 1937. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 şi s-a bucurat de un succes imediat.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!