Noaptea a fost întotdeauna atât temă cât şi cadru pentru toate artele. Timp pentru seducţie, pentru liniştirea firii sau punerea la cale de mârşăvii, guvernată de lună, astrul tutelar, noaptea este generos reprezentată în muzica clasică. Vom povesti despre câteva pagini muzicale, de la perioada clasică, la cea romantică şi postromantică (unde avem o adevărată obsesie nocturnă) şi până la cea impresionistă pentru a ilustra unele dintre valenţele cele mai răspândite ale nopţii.

Noaptea venerăm protectoarea lună, fermecaţi de lumina ei diafană  – Clair de lune de Claude Debussy – sau tăcuţi în faţa liniştii adânci, nepământene pe care ne-o inspiră – Sonata lunii de Ludwig van Beethoven. In ambele cazuri pianul este cel care creează această atmosferă.

Noaptea se estompează graniţa dintre realitate şi fantezie, iar cele două dimensiuni se întrepătrund pentru a ne face martorii unor momente încărcate de magie. Astfel, în cea mai importantă noapte a anului, cea de Crăciun, bradul împodobit capătă proporţii uriaşe, jucăriile prind viaţă în casa adormită şi trebuie să ţină piept şoarecilor care apar din toate colţurile într-o bătălie deloc uşoară  – baletul Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski.

In altă lume, avem de-a face cu zei hâtri care, împreună cu suita lor de zâne şi spiriduşi, încurcă şi descurcă iţele idilelor dintre nişte muritori rătăciţi în pădurea lor fermecată în suita simfonică Visul unei nopţi de vară de Felix Mendelssohn Bartholdy. Magie de un alt tip, însă, cu accente lugubre avem în Simfonia fantastică a lui Hector Berlioz (partea Visul unei nopţi de Sabat) unde asistăm la o adunare grotescă şi vulgară de vrăjitoare, monştri şi alte umbre, într-una din paginile cele mai pronunţat gotice ale muzicii romantice.

Noaptea este martoră tăcută a unei iubiri care sfidează o rivalitate de moarte între două familii veroneze – aria de tenor Ah ! lève-toi, soleil ! din opera Romeo şi Julieta de Charles-François Gounod, sau a unei răzbunări eşuate pusă la cale de un bufon pentru a pedepsi fărădelegile stăpânului său – secvenţă din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi.

Noaptea poate fi chiar o perioadă de veghe încordată. Aşa se întâmplă cu locuitorii unui regat îndepărtat cărora apriga lor prinţesă le cere să nu adoarmă, ci să afle răspunsul la o întrebare-enigmă de care depinde soarta prinţesei şi a regatului – aria Nessun dorma din opera Turandot de Giacomo Puccini.

In final, ne întoarcem de unde am plecat, la fascinanta lună căreia compozitorii de operă i-au dedicat arii fără pereche. O preoteasă druidă o invocă pentru a readuce pacea pe pământ într-una dintre cele mai cunoscute arii ale belcanto-ului italian, Casta diva din opera Norma de Vincenzo Bellini. Luna este şi confidentă pentru frământările unei nimfe îndrăgostite care vrea să părăsească lacul ei pentru a-şi urma iubitul în opera Rusalka de Antonin Dvorak.

…

Eduard Bucescu, lector al Fundatiei Calea Victoriei, este un meloman pasionat si bine documentat, care nu rateaza nici un concert bun sau spectacol de opera.