Noaptea Muzeelor la Fundaţia Calea Victoriei – „O călătorie în Interbelic”
 

Sâmbătă, 13 mai 2023, între orele 18:00-23:00, vă aşteptăm la prima ediţie a evenimentului „Noaptea Muzeelor – O călătorie în Interbelic la Fundaţia Calea Victoriei”, prilej cu care deschidem superba Casă Cihoschi din Bulevardul Dacia 78 pentru public.

Pe parcursul serii, vizitatorii vor avea ocazia să asculte muzică interbelică, un recital de arii şi duete din opere celebre susţinut de studenţii Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, să participe la demo-uri pe diferite teme din programa noastră realizate de lectorii fundaţiei şi să afle istoria zonei protejate Dacia-Ioanid.

De asemenea, publicul va avea şansa să cunoască povestea familiei Generalului Henri Cihoschi şi a casei care a fost construită în stil Art-Deco, după proiectul arhitectului Dem Săvulescu, în 1934. Pe parcursul evenimentului, vor fi proiectate fotografii ale familiei Generalului Henri Cihoschi, selecţie realizată cu sprijinul familiei şi al fotografiilor document puse la dispoziţie de Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand I”.

La prima ediţie a evenimentului „Noaptea Muzeelor – O călătorie în Interbelic la Fundaţia Calea Victoriei” am pregătit pentru vizitatorii noştri surprize, tombole cu premii şi un loc simpatic pentru socializare, curtea Casei Cihoschi.

18:00 – Deschiderea Casei Cihoschi cu tururile ghidate care vor fi organizate periodic, în grupuri, pe parcursul serii.

18:30-19:30 – Povestea zonei Dacia – Ioanid spusă cu mult farmec în Piaţa Spaniei de istoricul Anita Sterea, lectorul plimbăreţ de la Fundaţia Calea Victoriei.

19:00-19:50 Demo „Caligrafia – Arta scrierii frumoase” susţinut de lectorul Delia Zahareanu, graficiană specializată în artă abstractă, caligrafie şi graphic design.

20:00-20:30 – Recital de Arii şi Duete susţinut de soliştii Virineia Pîrnău, Marcel Busuioc, Sandra Eliza Bărănescu, Olga Florea, Samuel Alper Adîgusel, Andreea Pîrvulescu, acompaniaţi de pianistele Ioana Demetra Gîrleanu şi Ina Creciun. Programul conţine compoziţii de Bellini, Vivaldi, Rimski-Korsakov, Mascani, Puccini şi Rahmaninov.

20:45-21:30 – Demo „Parfumuri celebre din Interbelic” susţinut de lectorul Monica Neaţu, istoric.

20:45-21:30 Demo „Fotografia Interbelică” susţinut de lectorul Mirela Bichigeanu, artist vizual.

21:40-22:30 – Demo „Zen-ul japonez şi demonstraţie de Origami” susţinut de Alexandra Baranyi, specialist în artă şi civilizaţie japoneză.

 

 


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!