Dionisie Areopagitul este ”cuiul lui Pepelea” al teologiei crestine. Pentru toate cele trei confesiuni crestine, autorul areopagiticelor nu poate fi trecut cu vederea. Pe unii îi inspiră, pe altii îi orientează, iar pe unii îi incomodează. Ce a produs însă o asemea receptare variată? De ce nu poate fi iubit de oricine sau ocolit cu prudentă de toată lumea?

Răspunsul se află în spatele marilor teme în jurul cărăra a fost articulată opera sa: taceri pline de sens, ierarhie a purificarii, a iluminarii si a desavarsirii, distanta si transmitere, ”corectivul laudativ” al teologiei apofatice si al teologiei catafatice, ordine si indrazneala ierarhica, discretia ingerilor, ascensiuni unificatoare si pogorari desavarsitoare, conditia laudativa a teologiei.

Pe langa aceste teme, o intrebare sacaitoare precum piatra dintr-un pantof: cine a fost autorul corpusului areopagitic? Care este sensul pseudonimiei care trimite catre Faptele Apostolilor 17.16-34? De ce a ales acest nume al ucenicului Apostolui Pavel cel de la ale carui tratate se revendica aproape intreaga traditie mistica a Bisericii de Rasarit si de Apus?

Cei care nu si-au pierdut deja cumpatul isi pot exersa rabdarea ascultand de glasul curiozitatii. Vor avea astfel ocazia de a se apropia de toate teme amintite explorand “redactiile” care stau in spatele corpusului areopagitic. Adica toate acele traditii pe care le putem repera ca operand in cadrul tratatelor areopagitice. Vom evidentia toate acele formule teologice care au dat expresie experientelor spirituale relevante.

Vom vedea astfel modul in care se intalnesc neoplatonismul (Plotin, Iamblichos si Proclus), mistica iudaica, scrierile parintilor capadocieni (Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nazians si, in special, Sf. Grigorie de Nyssa), crestinismul siriac (reprezentat de Sf. Efrem Sirul si de tratatul Liber Graadum) si spiritualitatea parintilor din Sketis, pustia Egiptului inferior (reprezentata de Evagrie Ponticul). Vom intelege modul in care, o data cu aparitia acestui corpus de texte, teologia crestina cunoaste  in primul rand un prilej de sinteza si, mai ales, de adancire in taina revelatiei Hristice, comuniunea dintre om si Dumnezeu.

In cele cinci intalniri propuse vom discuta despre:

1. Cum putem vorbi despre Dumnezeu? Apofaza si catafaza: suprapunerea peste distinctia dintre “teologie” si “iconomie” proprie celui dintai conciliu ecumenic de la Niceea. Despre “uniuni divine” si “distinctii divine” in cap. II al tratatului Despre Numele Divine.

2. Treptele apofazei in receptarea contemporana a corpusului areopagitic. De ce nu putem vorbi despre al treilea discurs teologic, pe langa cel apofatic si cel catafatic? Ce inseamna ”corectivul doxologic” si care este rolul sau in relatie cu discursul apofatic si cel catafatic? De unde iluzia unei via eminetiae?

3. Cum are loc infinita adecvare a discursului despre Dumnezeu? Despre ierarhie. Inovatii dionisiene. Functia, natura si lucrarea ierarhiei. Treptele acesteia. Despre indrazneala si obraznicie.

4. Ierarhia ingereasca si ierarhia ecleziastica. Treptele ierarhice. Transmiterea ierarhica. Despre discretia ingerilor. Transmiterea ierarhica: metoda de slefuire a chipului lui Dumnezeu din om si de progresie in vederea atingerii asemanarii cu Dumnezeu. Pecetea Hristologica a corpusului si viziunea ascendenta a acestuia.

5. Exista un centru al corpusului areopagitic? De ce ne putem raspunde inca la intrebarea “cine a fost autorul corpusului areopagitic?”. Cum putem intelege pseudonimia aleasa? Pseudonimia ca spatiu al intervalului dintre autoritate si anonimie.