Hotel de France, Hotel Imperial, Hotel Bristol sau Metropol, Teatrul Mare, Palatul Brâncoveanu, Palatul Funcţionarilor sau Biserica Enei, Sf.Vineri-Herasca sau mănăstirea Văcăreştilor rămân câteva dintre locurile pierdute ale oraşului însă poveştile care le-au hrănit au rămas pentru a răscoli amintiri.
Este povestea lui „aici a fost”. Mai mult decât o poveste a locului a existat o casă şi idealuri legate de ea. Nu există stradă bucureşteană mai veche de 50 de ani care să nu aibă cel puţin o astfel de casă-poveste pierdută. Avem o suprapunere de hărţi ale oraşului pierdut în etape încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, când dispare mănăstirea Sf.Sava şi vechea Şcoală Domnească pentru a face loc Palatului Universităţii şi bulevardului cel nou al Academiei.
Vom redescoperi locuri foarte cunoscute nouă astăzi cu ajutorul poveştilor caselor dispărute. Avem uneori mai mult de două generaţii de case dispărute, înapoia celor pe care le vedem astăzi. De exemplu, pe locul hotelului Novotel s-a aflat Teatrul cel Mare ridicat între anii 1851-1852. Dar, pe locul său s-a aflat hanul Filaret al II-lea ridicat la începutul secolului al XVIII-lea, pe locul unor case obişnuite.
Pe Calea Victoriei aşadar. Despre astfel de poveşti este vorba şi într-o astfel de călătorie prin istoria caselor vă invităm să veniţi.