Vă invităm joi, 29 iunie, de la ora 19:00, la sala de bal a Palatului Bragadiru, în compania istoricului Anita Sterea, pentru a ne bucura de povestea unui spaţiu interesant şi generos, construit special pentru recreere şi socializare, în centrul oraşului.
Vom afla cum a fost construit acest monument, care au fost momentele prin care a trecut palatul Bragadiru, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până în sec. XXI, şi totodată vom admira spaţiile culturale elegante, împodobite cu stucaturi aurite, coloane corintice, candelabre: sala de bal, terasa şi holul monumental de la intrare.
Dumitru Marinescu Bragadiru a fost unul din cei mai importanţi producători de bere din istoria României, cu o poveste de viaţă spectaculoasă care aminteşte de destinele unor oameni de afaceri din occident, un tânăr întreprinzător care a pornit de la puţin şi a creat o afacere prosperă, celebră timp de decenii în ţara noastră.
Om de afaceri extrem de abil şi inteligent, cu o grijă deosebită pentru angajaţi, Bragadiru va intra in istoria oraşului şi prin moştenirea impresionantă pe care ne-a lăsat-o. Palatul Bragadiru este un monument inedit şi bine prezervat, în ciuda faptului că s-a aflat în proximitatea zonei demolate în perioada comunistă pentru a se construi Victoria Socialismului, (Bulevardul Unirii de azi) şi Casa Poporului, (Palatul Parlamentului).
Vom povesti despre familia Marinescu Bragadiru, despre beneficiile moderne şi vizionare oferite angajaţilor fabricii de bere, despre evenimentele care se organizau în Palatul Bragadiru în perioada interbelică dar şi despre rolul pe care berea l-a avut în dezvoltarea vieţii sociale în secolul al XIX-lea. Vom face, totodată, o rapidă incursiune în localurile celebre din la Belle Epoque şi interbelic pentru a descoperi cum petreceau bucureştenii vara, ce tipuri de bere se găseau la terase sau localuri, ce atmosferă era în capitală în lunile toride.
Şi, pentru a ne relaxa la rândul nostru şi a intra în atmosfera estivală, la final vom socializa în grădina generoasă şi cochetă a palatului, ne vom bucura de gustări delicioase şi un pahar de vin.
*** Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.
Acest eveniment este organizat alături de partenerii noştri:
Sursă foto: https://www.palatulbragadiru.ro/