Va invitam simbata 1 februarie, de la 11:00, la un eveniment cu criticul si istoricul literar Dan C. Mihailescu care va aborda subiectul extrem de interesant si controversat “paradoxurile românismului si valorizarea negativului”, in stilul sau inconfundabil, cu intelepciune, eruditie si umor.

Conferinta va avea loc la Grand Hotel Continental, una dintre cele mai frumoase cladiri din oras, clasata ca monument istoric, candva centrul high-life-ului bucurestean.

Formule precum „ca la noi, la nimenea”, „neantul valah”, „fatalismul (mioritismul) românesc”, „ţiganii Europei” etc. Familiarizarea cu spectrele eşecului naţional, succesiunea nesmintită a „generaţiilor de sacrificiu” şi culmea împlinirii văzută ca „realizare în eşec”, de care vorbea Cioran. Acceptarea – cu sinucigaşă seninătate – a verdictelor clişeizate de călătorii străini în Ţările Române, de vreo trei veacuri încoace, privind lenea, hoţia şi indolenţa românilor, anomia ca stare (socială) de a fi, dezbinarea, mizofilia, tribalismul, caracterul tranzacţional, proteismul atoatetrădător, dezonoarea, zeflemeaua autodistructivă, corupţia endemică, fărădelegea ca lege, reacţionarismul, cultul improvizaţiei ş.a.m.d.

Toate aceste componente ale orgoliului nostru negativ se văd contracarate ritmic de-o sumedenie de fapte ce ţin de paradoxala valorizare a tarelor, de stupefianta alchimie a contrastelor în creuzetul românesc.

Care sunt acestea ? ne vom întreba.

Ţine faimoasa noastră „ardere a etapelor” de geniul naţional, sau de circumstanţele istoric-geografic-politice? Faptul că, în doar jumătate de veac, am sărit din medievalitate în capitalism şi din levantinismul slavofil în francomanie, facând să convieţuiască reciproc avantajos, în doar trei decenii, romantismul, simbolismul, avangardismul, neoclasicismul, cubismul, xenofobia şi xenofilia, cu efecte adeseori stupefiante ?

Care sunt elementele perene ce corelează paşoptismul, junimismul şi criterionismul ?

Cum se face că, din iorghism şi gândirism, din sămănătorism şi legionarism, de la Vlahuţă la Victor Brauner şi de la Delavrancea la Urmuz, am ajuns să schimbăm, prin „cobiliţarul” Brâncuşi, definiţia artei moderne în dicţionarele americane, prin Mircea Eliade statutul istoriei religiilor la scară mondială, să schimbăm fizionomia teatralităţii veacului 20 prin Eugen Ionescu şi să oferim Europei, prin Emil Cioran, perechea seculară a lui Nietzsche ?

Cum pot deveni productive în prezent astfel de exemple ?

Ce va să zică „valorizarea negativului” românesc, de care vorbea Noica, iar astăzi Andrei Pleşu ?

Câtă perspicacitate şi viziune strategică mai avem – şi care sunt forţele capabile să recoalizeze tactic, să recalibreze şi să reorienteze energiile românismului ?

Este întrebarea pe care, cu îngăduinţa domniilor voastre, vom încerca s-o harponăm cu sârguincioasă modestie de pe dîmboviţeana noastră balenieră.

Dan C. Mihăilescu

Evenimentul este gazduit, cu amabilitate, de: