Pecetea Numelui
 

„… numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10, 20)

La opt zile de la naştere micul om primeşte un nume. Curând numele i se va imprima în carnea sufletului, influenţându-i opţiunile, gusturile şi traseul existenţial. Comun sau nu, tradiţional sau exotic, numele lui va cântări cât un destin. Desigur, birocraţia va încerca să îi anuleze identitatea, obligându-l să poarte de la naştere şi până la moarte un număr. Codul numeric personal îl va însoţi mai fidel decât umbra în toate situaţiile şi în toate ipostazele: la grădiniţă, la şcoală, la spital, la bancă, la poliţie, la supermarket, de fiecare dată când va fi nevoit să calce în vreo instituţie publică. Birocraţia pare să proclame: „Ai număr, exişti! Nu ai număr, nu exişti!” În afara celor din familia ta şi a cunoscuţilor tăi, numele aproape că nu contează. Persoana va fi rând pe rând şi simultan client, pacient, contribuabil, utilizator, consumator, votant, în temeiul acelui număr propriu numai lui. Altfel nu ar exista.

Deşi societatea nu pune mare preţ pe numele cetăţenilor săi, tocmai numele rânduit în a opta zi de la naştere şi confirmat la Botez conferă purtătorului său vocaţia. Vrem, nu vrem, ne mişcăm cu toţii în matricea numelui personal şi neapărat în dauna numărului personal. În principiu „eşti precum te numeşti”.

Este numele mai mult decât o simplă întâmplare? Cât de mult afectează semnificaţia numelui pe purtătorul său? Se poate vorbi despre predestinaţie doar pentru că te numeşti astfel şi nu altfel? Poate decide numele tău în locul tău? Nu cumva numele atentează la libertatea personală? Te poţi elibera de povara numelui pe care îl porţi? Aflaţi taina numelui joi, 27 septembrie, în conferinţa „Pecetea numelui” .

Toti participantii vor primi gratuit cate un exemplar al revistei CONSTIINTA, nr din septembrie.

Conferinta se va desfasura in elegantul spatiu al Grand Hotel Continental, o cladire clasata ca monument istoric, candva centrul high-life-ului bucurestean.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!