Vă invităm luni, 3 iunie, de la ora 19:00, la un nou eveniment cu istoricul Monica Neaţu, dedicat de această dată parfumurilor celebre, care va avea loc în spaţiul elegant, generos şi discret al Palatului Cesianu-Racoviţă.
Parfumul, deopotrivă sacru şi profan, a fascinat de-a lungul istoriei. Câţiva stropi dintr-o licoare magică, ce miroase a iasomie, citrice, vanilie sau mosc, sunt de ajuns pentru a ne transforma existenţa într-o adevărată încântare. Dacă parfumul are un secret, el constă în seducţia pe care o exercită asupra simţurilor noastre.
Parfumurile au istoria lor, dincolo de flacoanele extravagante se află povestea unor creatori de geniu şi a unor miresme ce se cer dezvăluite. De-a lungul unui atelier ne vom delecta cu istoria unor case celebre (Chanel, Dior, Nina Ricci, Lancôme, Bulgari, Yves Saint Laurent, Thierry Mugler etc.), nu vom uita nici de lumea unor artizani mitici (Guerlain, Hermes etc.), iar la final vom discuta ultimele trenduri în materie de parfum.
Evenimentul va avea şi o scurtă introducere dedicată principalelor familii olfactive, astfel participanţii vor putea identifica mult mai repede aromele şi parfumurile preferate. Prezentarea va fi punctată de diverse sfaturi practice (cum îmi aleg parfumul şi cum mă parfumez, există un parfum de iarnă şi unul de vară, care este diferenţa dintre parfum şi apă de toaletă, doamnele se pot parfuma cu parfumuri masculine, cum păstrăm un parfum etc.) şi de testarea a diverse miresme mitice.
Taxa de participare achitată pentru acest eveniment, în cazul în care nu mai puteţi participa, nu poate fi restituită, având în vedere logistica specială.
*** Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.
Palatul Cesianu-Racoviţă se află în centrul Bucureştiului şi în vecinătatea celor mai importante repere culturale ale oraşului: Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Central Universitară.
O clădire cu o istorie fascinantă este redată astăzi unei funcţii nobile: aceea de a adăposti opere de artă şi o activitate dedicată dezvoltării pieţei româneşti de artă, şi anume Galeria Artmark.