Povestea unui tablou celebru

Vă invităm luni, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la un nou eveniment cu Monica Neaţu, care va avea loc în spaţiul elegant, generos şi discret al Palatului Cesianu-Racoviţă, în cadrul căruia să descoperim împreună istoria unor opere de artă celebre, atât de cunoscute încât au intrat în imaginarul nostru colectiv. Atunci când le zărim în reclame, albume sau reproduceri de tot felul, automat le asociem cu artist, oraş sau curent estetic. Uneori, ignorăm contextul elaborării operei respective sau ne este dificil să o plasăm în timp şi, totuşi, fascinaţia rămâne intactă. Dar dincolo de istoria unor opere de artă, îmi doresc să ne familiarizăm şi să descifrăm împreună civilizaţia europeană, cu toată strălucirea şi umbrele sale.

Prima noastră oprire va fi în Viena de la începutul secolului XX. După 1860, capitala imperiului Austro-Ungar a trecut print-un vast proces de modernizare. Revoluţiile de la 1848 au grăbit modernizarea imperiului, iar liberalizarea politică este secondată de transformarea urbanistică. Viena abandonează fortificaţiile medievale, în locul lor fâcându-şi apariţia Ring-ul, zona unde puterea politică liberală îşi desfăşoară întreaga viziune legislativă, culturală şi estetică. O Vienă tânără, dornică să se despartă de cultura părinţilor, avea să pună bazele Secesiunii, în 1897. Dominată de personalitatea lui Gustav Klimt şi de o viziune inspirată de miturile arhaice greco-romane, mişcarea traduce nu doar dorinţa artiştilor şi intelectualilor vienezi de a se integra în ritmul avangardelor europene, ci şi o profundă angoasă. Confruntarea dintre Eros şi Thanaos, un erotism feminin ameninţător şi fatal sunt teme predilecte pentru artiştii epocii.

Proiectele Secesiunii şi îmbogăţirea colecţiilor statului austriac cu opere de artă moderne nu ar fi fost posibile fără mecenatul unei elite economice (bancheri, industriaşi, oameni de afaceri, etc). Fenomenul îl întâlnim în Europa şi America, iar aceşti colecţionari susţin prin donaţii şi diverse proiecte muzeele publice. Dornici de recunoaştere socială prin intermediul artei, cultivaţi şi rafinaţi, ei se interesau de avangardele epocii, iar la sfârşitul vieţii lăsau muzeelor publice o parte din colecţiile lor imense. Printre famiile care îl susţin pe Klimt, mai ales după scandalul picturilor de la Universitate, se numărau Bloch-Bauer, Lederer, Wittgenstein, Zuckerkandl etc. În cercul acestor colecţionari rafinaţi, puternic influenţat de mozaicurile văzute la Ravenna, Klimt elaborează celebrele sale portrete feminine.

Portretul Adelei Bloch-Bauer, terminat în 1907 şi decorat cu foiţă de aur şi argint, a fost comandat de soţul ei, industriaşul Ferdinand Bloch. Departe de a fi o operă de artă cu caracter privat, tabloul a fost împrumutat în diverse expoziţii ale vremii, ajungând şi la Bienala din Veneţia din 1910. În 1912, Klimt realizează al doilea portret al Adelei Bloch-Bauer.

Dincolo de fascinaţia exercitată de model, de tehnicile artistului şi de simbolistica nenumăratelor elemente decorative, care par că o ţin prizonieră pe doamnă, interesantă este şi istoria tabloului. Destinul acestei opere de artă este legat nu doar de Secesiune, ci şi de dramele şi spolierile celui de-al doilea război mondial. La finalul atelierului ne vom opri şi asupra procesului intentat de Maria Altmann şi de aducerea tabloului la New York, astăzi fiind expus la Neue Galerie.