un articol scris de Alice Teodorescu şi preluat de pe bookblog.ro 

Cu toţii iubim o poveste bună, deşi mulţi nu le asociem decât cu vârstele fragede ale copilăriei, lăsând în spate lumea basmelor. Cu toate acestea, fantasticul şi miraculosul par să ne fascineze chiar şi în alte etape ale vieţii, ceea ce explică, într-un fel, popularitatea „textelor” de popular culture şi fandom-ul puternic din jurul unor artefacte media precum Lord of the Rings , Harry Potter , True Blood sau Twilight. Iar dacă luăm în considerare şi componenta online în jurul cărora se construiesc aceste comunităţi atrase de graniţa dintre natural şi supranatural, atunci avem toate ingredientele pentru a încerca să înţelegem noile forme de„oralitate” web 2.0 şi de unde izvorăsc ele. Acestea erau gândurile cu care am pornit la drum în Şcoala de Vară de Folclor „A spune şi a asculta poveşti şi basme” organizată de Fundaţia Calea Victoriei.

Însă, încă de la începutul celor 5 zile de imersiune în tainele folclorului şi oralităţii româneşti privind poveştile, şi în special basmele, a trebuit să las deoparte toate învăţăturile „livreşti” şi să încerc să mă transpun într-un univers cu totul nou. Cred cu tărie că pentru a înţelege mai bine cultura contemporană dominată de produse media fantasy trebuie să facem acest pas înapoi „către origini”, însă am înţeles, de asemenea, că trebuie păstrat simţul măsurii pentru a nu supra-interpreta o realitate diferită, precum cea a satului tradiţional românesc, în acest caz, dar şi a culturii tradiţionale în genere.

Etnologul Laura Jiga Iliescu ne-a purtat într-o călătorie plină de simboluri şi semnificaţii ascunse, pe care am încercat să ni le explicăm împreună, în timp ce analizam basme fantastice, cu zmei, feţi-frumoşi, prinţese, fauri, obiecte magice şi animale ajutătoare – totul pentru a înţelege mai bine o lume care acum pare la fel de fantastică pentru „animalul urban”, satul tradiţional cu povestitorii săi şi repertoriul de poveşti spuse în contexte specifice, aproape complet ritualizate. De la faptul că basmele erau poveşti pentru adulţi, pe care povestitorul „le făcea” cu fiecare nou act al povestirii, la faptul că povestitul în sine era un act interactiv, marcat de coduri şi convenţii şi de un „public” activ, care împărtăşea acelaşi orizont de cunoaştere, poveştile şi povestirea lor erau fenomene vii, ce depindeau de viaţa comunităţii şi aveau funcţii bine marcate în social.

În întâlnirile noastre am dezbătut, de altfel, prinşi în mrejele unor vremuri mai mult sau mai puţin trecute, despre nevoia de a sta treaz sau de a face timpul să treacă într-un anumit fel, ca funcţii specifice basmului, creator de iluzie şi verosimil, dar şi despre nevoia de a râde pentru a marca viaţa şi vitalitatea celor implicaţi în actul povestirii. De asemenea, am conturat o figură aproape „mitică” a povestitorului, om itinerant ce se afla, într-un fel, la graniţa dintre lumi, fiind „ciudat” tocmai pentru că avea acces la alte dimensiuni ale realităţii.

Printre picături, am întrezărit şi solomonari, un întreg repertoriu de motive creştine, ghicit în cărţi sau stele şi multe altele, cu potenţialele lor interpretări, dar mai ales cu numeroasele uşi înspre folclor pe care acestea le deschid. Cu amendamentul că toate dezbaterile noastre au avut şi o atmosferă idealizantă, mai ceva ca „a fost odată ca niciodată”, etnologul Laura Jiga Iliescu ne-a oferit numeroase informaţii culese de pe „teren”, rezultat al multor ani de cercetare şi de înţelegere a legilor, obiceiurilor, tainelor şi imaginarului satului tradiţional românesc, incluzând şi figurile unor povestitori precum Petre Rădeanu ori culegători precum Petre Ispirescu.

Dacă am pornit cu gândul că există atât de multe conexiuni pe care le pot face între practici antice, mitologii şi lumea satului românesc, am înţeles că, în fapt, aceste obiceiuri ale minţii moderne pot fi periculoase pentru înţelegerea realităţii practicate acolo, cândva. Astfel, am făcut un pas înapoi, am încercat să frânez pornirile „erudite”, după cum ne-a atras atenţia îndrumătorul nostru, şi am rămas fascinată şi dornind să aflu mai multe despre bogăţiile de sensuri şi simboluri ale naraţiunilor tradiţionale româneşti. Următoarele pe listă – Solomonarii şi Paparudele, într-un nou eveniment al fundaţiei.