Reportaj realizat de Radu Mihalache, publicat pe site-ul Radio România Muzical

Mi se întâmplă destul de rar să urmăresc un concert cu muzică barocă realizat de artişti autohtoni şi să fiu mulţumit pe deplin de acesta. Mereu apar mici neajunsuri, care vin din neştiinţă, din lipsa unei experienţe, sau pur şi simplu din lipsă de interes. Ei bine, din fericire, nu acesta a fost cazul şi pentru evenimentul pe care l-a organizat aseară Fundaţia Calea Victoriei la Sala Radio. Intitulat ‘Royal Musical Journey‘, concertul şi-a propus să fie o incursiune în lumea fastuoasă a curţilor europene din secolele XVII şi XVIII.

Pe scenă a urcat orchestra Symphactory, la pupitrul căreia s-a aflat dirijorul Gabriel Bebeşelea. Ansamblul, cunoscut publicului pentru interpretările unui repertoriu clasico-romantic, a beneficiat şi de participarea a două instrumente de epocă – o spinetă şi o teorbă.

Este cu adevărat remarcabil ce au reuşit muzicienii să realizeze într-un timp foarte scurt – să deprindă parte din ornamentică şi din stil, lucru datorat nu în mică măsură conducerii muzicale iscusite. Programul a fost format în bună parte din momente muzicale celebre desprinse din opere, muzică de teatru şi concerte. Au fost foarte multe piese pe care publicul mare le-a putut recunoaşte din coloana sonoră a unor filme precum ‘Farinelli’, ‘Regele dansează’ şi ‘Toate dimineţile din lume’. Totul a fost prezentat foarte curat, foarte clar, cu respect pentru material şi, foarte important, cu tempo-uri foarte inteligent alese.

Solistă a serii a fost soprana Rodica Vică, mereu o prezenţă plăcută pe scenele autohtone. Ea şi-a dat măsura virtuozităţii pe câteva arii, precum ‘Son qual nave ch’agitata’ de Riccardo Broschi sau ‘Agitata da due venti’ de Antonio Vivaldi. Trebuie să mărturisesc că pe alocuri mi-a amintit de o mai tânără Cecilia Bartoli.

Într-un final pot spune că am avut parte de o experienţă cât se poate de plăcută la Sala Radio şi că am ascultat unul dintre cele mai bune proiecte baroce orchestrale din Bucureşti, realizate în ultima vreme.

După concert am mai stat de vorbă cu dirijorul Gabriel Bebeşelea:

“Am făcut cu toţii o mare nebunie pentru că în două zile a trebuit să schimbăm radical un sunet cu care orchestra era obişnuită cu o manieră de cântat, cu nişte tehnici instrumentale pe care ei nu le utilizaseră până acum şi au răspuns absolut extraordinar. Sunt foarte bucuros că în timp record, două zile, am reuşit să realizăm lucrurile astea.”

Asta mă şi întrebam… Mă gândesc că nu erau foarte mulţi instrumentişti care aveau experienţa acestui cânt.

“Mai erau şi instrumentişti care aveau experienţă de genul acesta; mulţi au cântat cu mine muzică barocă. Eu am mai avut proiecte cu muzică de acest gen, chiar la Sala Radio, dar marea majoritate a lor nu mai cântase şi, repet, rezultatul a fost unul extrem, extrem de bun.”

Cel puţin pentru partea cu solist a fost uşor pentru că aţi avut pe soprana Rodica Vică, care are o experienţă şi o lejeritate în acest repertoriu.

“Bineînţeles. Am lucrat la foarte multe proiecte, am colaborat îndelung şi, oarecum, ne-am specializat în colaborările noastre pe această direcţie muzicală.”

Foto credit: Miluta Flueras