La scara istorica, formarea gusturilor şi apoi manipularea lor s-a putut înfăptui prin manevrarea abilă a unor succesiuni de imagini la care, dincolo de imaginaţie, trebuia pusă în valoare deplină si tipul de investiţie. Numele firmei devine renume prin armonizarea  faţadei cu un slogan comercial care trebuie să capteze, să convingă şi să fidelizeze cumpărătorul. Numele firmei este adesea reţinut după ineditul faţadei, datorită ingeniozităţii formelor, detaliilor, stucaturilor, feroneriilor, culorilor.

Apoi vin numele, sloganul, reclama. Se ştie cum trebuie să arate o cafenea sau o pasmanterie; o bărbierie sau o ceaprazărie; faţada unei bănci sau intrarea într-un hotel. Astfel s-a născut ideea de design, si prin acesta s-a dezvoltat o continuă competiţie către variaţie, pentru a deosebi un tip de investiţie de alta.

Investiţia în istorie a fost întotdeauna si o chestiune de atitudine, susţinută printr-o imagine eficient construită: reclama. Reclama nu are doar scopul de invitare, de captare a bunăvoinţei, un ante factum convingător sau atrăgător ci mai are şi rolul de a educa prin informare cât mai completă şi pertinentă asupra tipului de magazin şi varietăţii produselor sale atât de folositoare în toate zilele. Adesea, in trecut, multe dintre reclame descriau gama produselor comercializate sau fabricate dar şi importanţa lor în viaţa cumpărătorului. Era dialogul aniticipat care se consuma aproape întotdeauna între cumpărător şi vânzător sau negustor, în interiorul magazinului.

Astăzi reclama doar invită, adesea agresiv, cu o informare laconică, folosind mai mult manevrarea unor simboluri stilizate decât cuvântul scris, chiar redus la un slogan, cel puţin atractiv prin originalitate.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!