Retrospectiva anului 2021 – proiecte noi şi muzica se reîntoarce
 

Anul 2021 a fost un an complicat în care am reuşit, totuşi, prin creativitatea, charisma lectorilor noştri şi dedicaţia întregii echipe şi a partenerilor noştri să mergem mai departe şi să aducem în faţa publicului din Bucureşti, din ţară şi diaspora, cele mai diverse şi bune cursuri de dezvoltare personală, cultură, civilizaţie şi spiritualitate pentru adulţi şi adolescenţi. Am invitat noi lectori în echipa noastră, aducând teme şi abordări noi şi am reluat cu succes cursuri care sunt în programa noastră de mulţi ani. Cele mai iubite cursuri au fost cele legate de istoria artei, pictură, arhitectură, civilizaţie şi cultură europeană, istoria românilor precum şi cele de istoria religiilor şi spiritualitate.

Mulţumim sutelor de cursanţi care au fost alături de noi în 2021, la cursurile şi evenimentele on-line sau cele derulate fizic, în perioada verii, când a fost posibil să ne revedem la sediu!

IANUARIE 2021: Am reluat, ca în fiecare an, o serie nouă de cursuri on-line, având in vedere continuarea pandemiei, aducând totodată pentru publicul nostru din ţară şi din diaspora lectori şi teme noi de cursuri. Printre cursurile care au început serii noi în ianuarie menţionăm următoarele, numărul lor în fiecare lună şi temele fiind, însă, mai numeroase: istoria artei, istoria religiilor, desen, meditaţie, istoria caselor boiereşti din Bucureşti, scriere creativă, stilul Art Nouveau în arta europeană, trei regine, trei destine: Regina Elisabeta, Regina Maria şi Regina Elena, Mari oratori din istoria lumii, introducere in istoria muzicii clasice.

FEBRUARIE 2021: Cursurile derulate on-line în  luna februarie au avut următoarele tematici: basme româneşti, art terapie, introducere în diplomaţie eros şi muzică în pictura europeană, personalităţi marcante din istoria lumii, mitologie românească, introducere în arta contemporană, introducere în istoria psihologiei.

MARTIE 2021: În luna martie am transmis o filmare realizată acasă la istoricul Georgeta Filitti, având ca temă istoria Familiei Ghica şi personalităţile marcante care au aparţinut acestei familii, astfel aducând poveştile valoroase şi bine documentate ale istoricului aproape de publicul din ţară şi din străinătate şi ridicând moralul doamnei într-o perioadă dificilă. Cursurile derulate pentru publicul larg, on-line, din decursul acestei luni au avut următoarele tematici: arta renaşterii, miturile creaţiei, femei celebre din istoria României, dirijori celebri din secolul XX, curs de caligrafie on-line, istoria frumuseţii, introducere în cultura japoneză, istoria psihologiei.

Tot în martie am început colaborarea cu arh. Augustin Ioan, personalitate marcantă, care a predat cursul despre arhitectura sacră occidentală şi orientală, numit Spaţiul sacru, care s-a bucurat de mult succes la publicul nostru divers.

APRILIE 2021: Am început colaborarea cu dl. prof. univ. Dumitru Borţun care a susţinut în această luna un nou curs de gândire critică, foarte apreciat de publicul din ţară şi din diaspora.

Tot în luna aprilie, având în vedere vremea bună şi relaxarea regulilor de organizare a evenimentelor în aer liber, am organizat o vizită ghidată la Conacul Bellu de la Urlaţi, în compania istoricului G. Filitti la care au participat, în aer liber, după vizitarea muzeului, cca 30 de persoane. Cursuri noi din această lună au avut teme precum:  orientalismul în arta europeană, introducere în textul Noului Testament, palatele Bucureştiului şi istoria lor, educaţie financiară.

MAI 2021: În această luna a fost difuzat primul episod din seria de dialoguri lunare, culturale şi educative, realizate în colaborare şi transmise pe Canal 33 sub denumirea – VIBRAŢIA MUZICII, discuţii dintre dirijorul Tiberiu Soare şi Sandra Ecobescu, preşedintele fundaţiei Calea Victoriei. Aceste emisiuni au fost create cu scopul de a promova muzica clasică şi a aduce mai aproape de publicul larg teme esenţiale pentru înţelegerea marilor compozitori şi capodopere din domeniul muzicii de operă, de balet şi a muzicii simfonice. Aceste emisiuni au fost difuzate în reţeaua TV, dar sunt în continuare disponibile pentru publicul larg pe canalul de youtube al fundaţiei şi al Canal 33.

Cursurile noi derulate on-line în această lună au fost magia populară, scriitori români celebri din secolele trecute şi din prezent, istoria românilor – momente esenţiale, arta impresionistă, filosofie şi artă, arhitectura regală.

IUNIE 2021: Am continuat cursurile începute anterior şi am început noi serii ale cursurilor noastre care se reiau periodic în programă, precum şi a altor cursuri cu teme precum bărbaţi celebri din istoria României, bunele maniere în sec XX, poveştile pădurii în folclorul românesc, arta barocă – arhitectură şi pictură, o vizită virtuală în Paris. Am început şcolile de vară on-line, cursuri derulate pe durata unei săptămâni, cu începere de luni şi finalizare, cel târziu, vineri.

IULIE 2021: Datorită relaxării în contextul pandemiei, în paralel cu majoritatea cursurilor derulate on-line, am organizat şi câteva cursuri la sediu, din cele care nu au putut fi derulate on-line, având în vedere specificul lor, cum ar fi cursul de pictură pe şevalet, scriere terapeutică în cheia celor cinci simţuri, atelierul de acuarelă sau fotografia urbană care a avut şi o componentă itinerantă, prin oraş, respectând numărul de participanţi şi regulile de distanţare pentru a fi în siguranţă participanţii la cursuri.

AUGUST 2021: Am continuat şcolile de vară on-line, cursuri intensive desfăşurate pe perioada unei săptămâni. Cursurile derulate în această lună au avut tematici legate de introducere în stilul Art nouveau, arta diplomaţiei, 50 de capodopere ale artei europene, cultura orientală, stilul Brâncovenesc, Parabolele lui Iisus, Egiptul antic şi cultura sa fascinantă.

SEPTEMBRIE 2021: Am reînceput o serie nouă de cursuri de toamnă, printre noutăţi menţionăm cursul despre Dostoievski si romanele sale celebre, arhitecţii celebri ai Bucureştiului, Îngerii şi simbolistica lor în cele trei tradiţii monoteiste, Romantismul – literatură, artă şi filosofie şi un curs nou de introducere teoretică în design interior.

OCTOMBRIE 2021: Am început un proiect în favoarea copiilor care provin din câteva familii nevoiaşe, cu părinţi care nu au terminat ciclul de 12 clase sau care sunt în sistemul de stat, sub coordonarea DGASPC (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) Sector 2. În cadrul acestui proiect derulăm la sediul nostru ateliere de dezvoltare personală, găsirea vocaţiei, vorbire în public, dezvoltarea încrederii în sine, improvizaţie şi alte domenii umaniste, precum şi limba engleză, meditaţii la română şi matematică pentru copii de gimnaziu şi liceu.

NOIEMBRIE 2021: Am continuat cursurile, în varianta on-line, aducând teme noi în programa noastră precum arta bizantină, reinventarea personală în contextul schimbărilor actuale, cum să înţelegem şi să analizăm un film clasic, cum să devenim manageri mai buni, analiza creaţiei literare a lui Cehov sau cursul despre cum să ne prezentăm în cinci minute.

DECEMBRIE 2021:  Am organizat în 11 decembrie tradiţionalul Târg de Crăciun la care au fost invitaţi artizani, artişti, designeri, creatori de obiecte unicat care au adus în faţa publicului cadouri pentru Crăciun create cu grijă, originalitate şi talent. Am lansat anunţul pentru Concertul Extraordinar de Anul Nou  (CAN) care va avea loc în 7 ianuarie la Opera Naţională Bucureşti, eveniment sold-out în 12 zile. Tema Concertului dirijat de Tiberiu Soare este O călătorie în Viena din La Belle Epoque şi reuneşte trei solişti talentaţi, tenorul Alfredo Pascu şi sopranele Mădălina Barbu şi Renata Vari. Ne-am întâlnit cu 30 de copii, aflaţi în grija DGASPC sector 2, la sediul fundaţiei în 18 decembrie şi am derulat 6 ateliere cu 3 lectori ai fundaţiei. Toţi copiii au primit cărţi în dar oferite de editurile Publica şi Polirom, precum şi de la prietenii de la 4 Colours.

 

 


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!