Retrospectiva anului 2022: solidaritate, motivaţie, inspiraţie şi curaj
 

De 15 ani formăm una dintre cele mai frumoase şi solide comunităţi culturale, bazate pe dorinţa de învăţare şi dezvoltare continuă. Credem cu tărie că arta şi cultura dau sens şi frumuseţe vieţilor noastre, astfel, în anul 2022 ne-am continuat cu acelaşi entuziasm misiunea – aceea de a aduce arta şi cultura cât mai aproape de sufletele oamenilor şi de a oferi publicului nostru experienţe inedite şi timp de calitate.

Mulţumim miilor de cursanţi care ne-au fost alături în 2022 şi care ne-au motivat să ducem povestea mai departe!

Anul 2022 în cifre arată astfel:

  • peste 200 de cursuri, derulate fizic şi online
  • 60 de evenimente şi conferinţe
  • peste 4.000 de participanţi la cursuri în domenii umaniste şi culturale (filosofie, artă, antropologie, istorie, spiritualitate,  arhitectură ş.a.m.d)
  • cca. 1.000 de bursieri, majoritatea elevi, studenţi, masteranzi sau profesori.

Momente remarcabile ale anului 2022:

Pe fondul războiului din Ucraina, în semn de solidaritate cu refugiaţii din ţara noastră, am organizat în primăvara anului 2022 Concertul caritabil în favoarea refugiaţilor din Ucraina: Muzică pentru Pace. Evenimentul a avut loc în 26 martie la Paroisse du Sacré Coeur – Communauté catholique francophone de Bucharest în frumoasa biserică catolică de lângă Statuia Aviatorilor, şi au participat muzicieni consacraţi, dar mai ales studenţi de la Conservatorul din Bucureşti.

În aprilie am redeschis sezonul plimbărilor culturale prin Bucureşti, în zone istorice, care au continuat până în toamnă. Suntem primul ONG care a lansat turismul cultural pentru publicul larg, în capitală şi împrejurimi, tururi susţinute constant de 13 ani cu istoricul Anita Sterea. Traseele noastre acoperă zone precum Calea Victoriei, Kiseleff, Dorobanţi, zona Ioanid – Blvd. Dacia, Blvd. Magheru, Biserica Bucur şi alte monumente religioase din capitală, zona Mântuleasa, Cimitirul Bellu, Parcul Carol, Parcul Cişmigiu etc.

În iunie 2022 ne-am mutăm într-un spaţiu nou, elegant, pe Dacia 78, în Casa Cihoschi, o clădire art deco aflată în zona parcurilor Ioanid şi Icoanei, aproape de Piaţa Romană, aşadar un loc uşor accesibil şi de localizat de către cursanţii nostri care preferă cursurile la sediu şi evenimentele fizice.

Am împlinit cincisprezece ani de la înfiinţarea fundaţiei noastre şi am celebrat acest lucru printr-o serie de evenimente, printre care şi Ziua porţilor deschise în 18 iunie, la care au participa gratuit peste 300 de persoane.

În lunile iunie, iulie şi august am dat startul Şcolilor de vară – cursurile noastre  s-au derulat în decursul unei săptămâni, de luni până vineri, cel târziu, astfel încât participanţii să poată urma cursurile în funcţie de cum îşi organizează vacanţa de vară.

În perioada verii am avut şi şcoli de vară pentru adolescenţi, foarte apreciate, pe teme precum actorie, debate, dezvoltarea încrederii în sine, mindfulness, găsirea vocaţiei, filosofie, fotografie, vorbire în public, puterea comunicării pozitive şi stilul vestimentar – cum să fii autentic.

Din toamna anului 2022 am început o serie nouă de conferinţe cu dirijorul Tiberiu Soare, găzduite de Galeriile Artmark – Palatul Cesianu Racoviţă, înregistrate video pentru a publica ulterior o nouă carte de educaţie muzicală pentru publicul larg. Avem deja două cărţi publicate, rezultatul conferinţelor susţinute de dirijorul Tiberiu Soare, la Opera Naţională Bucureşti, în perioada 2012-2013 – Pentru ce mergem la Operă şi Nouă poveşti muzicale. Vor fi zece conferinţe în total, în 2022 au avut loc 4, restul vor continua anul acesta (2023).

Pentru că ne-am dorit să celebrăm împreună cu membrii comunităţii noastre 15 ani de fundaţie, am organizat gratuit în liceele din Bucureşti, împreună cu o parte din lectorii noştri, cursuri şi ateliere dedicate adolescenţilor despre stil vestimentar, actorie, debate, vocaţie, public speaking sub titulatura – donează ora de dirigenţie pentru un curs la Fundaţia Calea Victoriei. Astfel, lectorii noştri au ajuns la: Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc din Bucureşti, la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti, Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Bucureşti şi la Colegiul Naţional Matei Basarab.

După o pauză de câteva luni, Sandra Ecobescu, preşedintele FCV, a reluat emisiunile culturale săptămânale de la Canal 33 numite OAMENI CARE NE INSPIRĂ, filmate la sediul Fundaţiei Calea Victoriei, unde sunt invitate diverse personalităţi din domenii culturale şi umaniste, precum şi lectori care predau la fundaţie. Emisiunile au teme de interes pentru publicul larg, cu scop educativ, de consolidare a culturii generale.

În toamna anului 2022 am început să pregătim Concertul Extraordinar de Anul Nou, eveniment aflat la a IX-a ediţie, care se derulează în primele zile ale fiecărui an, iar biletele au fost sold-out la mijlocul lunii decembrie.

În 10 decembrie am organizat la sediul nostru Târgul de Craciun – delicatese culturale care are scopul de a promova artizani şi artişti locali, meşteşugurile lor, ilustratori, designeri, creatori de obiecte, care cu această ocazie pot interacţiona cu publicul şi îşi pot prezenta creaţiile.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!