Anul 2023 a fost pentru noi un an plin de inspiraţie, creativitate, provocări, proiecte noi, întâlniri cu oameni remarcabili, un an în care muzica, arta şi cultura ne-au adus tot mai aproape de voi. Un an în care am continuat să ne scriem povestea cu aceeaşi determinare şi bucurie: alături de lectorii şi partenerii noştri am adus în faţa publicului din Bucureşti, din ţară şi diaspora, cele mai diverse şi utile cursuri de dezvoltare personală, istorie, filosofie, antropologie, psihologie, artă si cele mai inedite conferinţe şi evenimente culturale.
Mulţumim tuturor cursanţilor, lectorilor şi partenerilor care ne-au fost alături în acest an şi care ne-au inspirat să ducem această aventură culturală mai departe! Păstrăm cu drag amintirea anului 2023 şi suntem pregătiţi pentru un nou capitol: 2024.
La sfârşit de an, tragem linie şi ne uităm cu recunoştinţă la anul care tocmai s-a încheiat şi care în cifre arată astfel:
- 200 de cursuri, derulate fizic şi online
- 75 de evenimente şi conferinţe
- 5.900 de participanţi la cursuri în domenii umaniste şi culturale (filosofie, artă, antropologie, istorie, spiritualitate, arhitectură ş.a.m.d)
- 700 de bursieri, majoritatea elevi, studenţi, masteranzi sau profesori.
Iată care au fost cele mai remarcabile momente ale anului 2023:
IANUARIE: Am început anul 2023 cu entuziasm şi energie, pe acordurile splendide ale muzicii clasice, ascultând arii şi duete celebre din creaţiile marilor compozitori Vivaldi, Monteverdi, Mozart, Rossini, Verdi şi Donizetti, în interpretarea sopranei Rodica Vică şi a baritonului Alexandru Constantin, acompaniaţi de Symphactory Orchestra, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Concertului Extraordinar de Anul Nou. Alături de cele 800 de persoane prezente ne-am bucurat de o seară inedită care ne-a purtat într-o călătorie nostalgică în mijlocul oraşului pe ape, Veneţia, într-una dintre cele mai frumoase săli de concert, Ateneul Român.
Tot în luna ianuarie am continuat seria de conferinţe susţinute de dirijorul TIBERIU SOARE, unul dintre cei mai iubiţi şi talentaţi muzicieni, în superbul Palat Cesianu-Racoviţă – Galeriile Artmark, o clădire cu o istorie fascinantă care este redată astăzi unei funcţii nobile: aceea de a adăposti opere de artă şi o activitate dedicată dezvoltării pieţei româneşti de artă. Tiberiu Soare, un povestitor dăruit şi pasional, un fin cunoscător al fenomenului muzical, ne-a fost călăuză în spaţiul muzicii clasice, în lumile marilor compozitori şi interpreţi. Aceste conferinţe au fost înregistrate video cu scopul de a publica în viitorul apropiat o nouă carte de educaţie muzicală pentru publicul larg. Acest proiect a fost realizat cu sprijinul Midas Electronics.
MARTIE: În luna martie, în anul în care s-au împlinit 145 de ani de când Podul Mogoşoaiei a primit numele Calea Victoriei, am lansat proiectul „Palate deschise pe Calea Victoriei”. Ghidul nostru în descifrarea poveştilor clădirilor şi împrejurimilor unor palate monumentale, a întâmplărilor petrecute acolo, precum şi a vieţii personalităţilor care au trăit momente importante în aceste spaţii istorice situate pe Calea Victoriei sau pe arterele din apropiere, a fost doamna academician Georgeta Filitti, unul dintre cei mai îndrăgiţi lectori de la Fundaţia Calea Victoriei. Primul eveniment din cadrul acestui proiect a avut loc în elegantul Palat Cesianu-Racoviţă, locul unde astăzi se află Galeriile Artmark. Am continuat această serie de evenimente cu Palatul Băncii Marmorosch Blank, Palatul Regal (MNAR), Palatul Romanit (Muzeul Colecţiilor de Artă), Academia Română, Banca Naţională a României, urmând ca în anul 2024 să descoperim povestea altor clădiri de patrimoniu. Partenerii care ni s-au alăturat în acest proiect cultural dedicat comunităţii: PSC Group, JTI România, Jidvei, Sempre Sano Catering.
APRILIE: Am reluat cele mai îndrăgite promenade culturale din Bucureşti. Suntem primul ONG care a lansat turismul cultural pentru publicul larg, în capitală şi împrejurimi, în zone istorice, tururi susţinute constant de 14 ani cu istoricul Anita Sterea. Traseele pe care le-am explorat în anul 2023: Calea Victoriei, Bd. Magheru, Cartierul Armenesc, Case boiereşti, Bd. Dacia, Mântuleasa, Dorobanţi, Kiseleff, zona Parcul Carol – Filaret, Cişmigiu, zona Ioanid – Icoanei, Dâmboviţa.
MAI: Am organizat prima ediţie a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, prilej prin care mulţi dintre voi aţi descoperit atât povestea Fundaţiei Calea Victoriei, cât şi povestea casei acoperită de iederă de pe Bulervardul Dacia, nr. 78, Casa Generalului Henri Cihoschi care a fost construită în stil Art-Deco, după proiectul arhitectului Dem. Săvulescu, în 1934. Pe parcursul serii, vizitatorii au ascultat muzică interbelică, un recital de arii şi duete din opere celebre susţinut de studenţii Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, au participat la demo-uri pe diferite teme din programa noastră realizate de lectorii fundaţiei şi au aflat istoria zonei protejate Dacia-Ioanid.
În luna mai a avut loc concertul intitulat ”Music of the Heart”: Arii şi duete celebre la Biserica Anglicană, un eveniment muzical de excepţie care s-a desfăşurat într-una dintre cele mai frumoase construcţii religioase din capitală, aflată în apropierea Parcului Icoanei – Biserica Anglicană. Sopranele Mădălina Barbu şi Andreea Novac, alături de pianista Adina Cocargeanu, au susţinut un recital de „Arii şi duete celebre” din creaţiile compozitorilor W. A. Mozart, G. F. Haendel, J. S. Bach, A. L. Weber şi C. Franck.
IUNIE: Am inaugurat cea mai nouă Galerie de Artă din Bucureşti, WIN Gallery, un spaţiu cultural de înaltă ţinută care promovează arta vizuală, artele plastice, artiştii clasici, moderni şi contemporani. Publicul a avut oportunitatea să descopere acest spaţiu cultural în cadrul evenimentului organizat alături de fermecătorul Marius Constantinescu, Rafael – Frumuseţea privirii, o incursiune fascinantă în universul unuia dintre cei mai mari pictori din toate timpurile.
În compania istoricului Anita Sterea am descoperit povestea Palatului Bragadiru, un spaţiu construit special pentru recreere şi socializare. Alături de cele 150 de persoane prezente am admirat spaţiile culturale elegante, împodobite cu stucaturi aurite, coloane corintice, candelabre: sala de bal, terasa şi holul monumental de la intrare. La final, ne-am bucurat de socializare în grădina generoasă şi cochetă a palatului, am savurat gustări delicioase şi un pahar de vin. Evenimentul a fost organizat alături de partenerii noştri: The Great Hill – Society Club şi Teatrul Godot.
Ca în fiecare an, am organizat Ziua Porţilor Deschise, un prilej pentru pasionaţii de artă şi cultură din Bucureşti, dar şi pentru cei care sunt din alte oraşe, să-i cunoască pe lectorii Fundaţiei Calea Victoriei şi să vadă sediul nostru, o superbă vilă Art Deco – monument istoric, pe Bulevardul Dacia 78. Le-am pregătit participanţilor demo-uri gratuite, care au avut loc atât fizic, cât şi online, şi vouchere cadou pentru Şcolile de Vară. Cele 15 demo-uri gratuite susţinute de lectorii noştri pe teme precum: Istorie, Caligrafie, Basme, Vocaţie, Dezvoltare Personală, Stil Vestimentar, Fotografie, Istoria Artei, Antichitatea Greacă, Şamanism Urban, Astronomie, Comunicare, Public Speaking, au oferit posibilitatea participanţilor să vadă cum se desfăşoară cursurile şi şcolile de vară de la Fundaţie.
Luna iunie a fost generoasă, am organizat primul retreat la Conacul La Ciresi, alături de artistul botanic, Irina Neacşu. Ne-am relaxat, am pictat, am cunoscut oameni noi, ne-am bucurat de ospitalitatea desăvârşită oferită de gazdele noastre, care ne-au răsfăţat cu cele mai bune produse locale şi cu cea mai gustoasă pizza făcută după reţetă proprie, de cel mai bun chef din Vălenii din Munte. Am continuat aceste retreat-uri până în toamnă, temele au fost diverse şi complexe: Wind down, relax, recharge / Constelaţii familiale: Echilibru şi armonie în relaţiile tale / Comunicarea eficientă, tehnicile NLP şi inteligenţa emoţională / Scriere creativă şi storytelling. Vom relua aceste retreat-uri din ianuarie 2024, cu o temă potrivită pentru începutul de an: Setarea obiectivelor şi intenţiilor pentru noul an.
IUNIE, IULIE şi AUGUST: Am început Şcolile de Vară pentru adulţi şi adolescenţi: în perioada verii toate cursurile se derulează pe parcursul unei săptămâni, astfel încât cei interesaţi să poată urma cursurile preferate în funcţie de cum îşi organizează vacanţa. Şcolile de vară pentru adolescenţi sunt dintre cele mai aşteptate de către publicul tânăr, fiind un bun prilej să înveţe şi să dobândească skill-uri noi într-o atmosferă relaxată, non-conformistă şi interactivă, să creeze prietenii şi să socializeze. Teme precum actorie, debate, dezvoltarea încrederii în sine, vocaţie, filosofie, fotografie artistică cu telefonul mobil, vorbire în public, stil vestimentar, autenticitate şi curaj, scriere creativă atrag şi stârnesc curiozitatea tinerilor. Ne dorim să susţinem şi să oferim tuturor tinerilor o perspectivă nouă asupra unor teme esenţiale pentru educaţia lor, insuficient abordate şi susţinute de sistemul educativ actual, fapt pentru care la aceste cursuri dăm şansa şi tinerilor fără mijloace materiale să participe – anul acesta au fost la cursurile noastre copiii de la DGASPC – sector 2, şi mulţi alţi tineri care nu dispun de o situaţie materială bună.
În luna iulie a avut loc lansarea volumului omagial dedicat doamnei academician Georgeta FILITTI, la împlinirea a 85 de ani, la Teatrul Odeon, Sala Studio, un proiect editorial susţinut de Fundaţia Calea Calea Victoriei. Cu această ocazie, cei prezenţi s-au întâlnit cu unul dintre cei mai apreciaţi şi populari istorici români, doamna academician Georgeta Filitti, lector la Fundaţia Calea Victoriei, iubită de public datorită charismei sale, a pregătirii excepţionale, a umorului şi ingeniozităţii în abordarea temelor istorice esenţiale.
SEPTEMBRIE: Am încheiat toamna petrecând o seară memorabilă în cadrul ediţiei a 8-a a Balului Bucureştiului Interbelic, eveniment de gală care a avut loc într-una dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureştiului de altădată, Palatul Bragadiru. Ne-am întors în timp şi am trăit o seară de poveste în atmosfera anilor ’20 – ’30, am ascultat jazz, am dansat pe ritmuri de foxtrot, charleston sau tango, am intrat în povestea unor personaje de acum 100 de ani, ne-am bucurat de socializare, de atmosfera ludică cu parfum vintage, de o călătorie memorabilă în perioada cosmopolită în care Bucureştiul era supranumit Micul Paris. Programul evenimentului a inclus momente de dansuri retro, scenete comice din Bucureştiul de altădată, muzică live cu Raluca Dumitrescu, demonstraţii de dansuri interbelice, precum şi o masă festivă, sub formă de bufet, cu gustări şi băuturi savuroase. La final, cele mai inspirate costume şi cei mai buni şi dezinvolţi dansatori au fost premiaţi în cadrul Balului Bucureştiului Interbelic cu daruri alese. Muzica, dansul şi istoria au adus împreună oameni din toată ţara într-o atmosferă de poveste.
OCTOMBRIE: La 148 de ani de la naşterea Reginei Maria (29 octombrie 1875), am organizat în amintirea acesteia un spectacol-lectură – ”Ziua Reginei Maria la Biserica Anglicană: recital de muzică clasică, pagini din jurnal şi scrisori”, susţinut de actriţa Ioana Calotă Philippide şi Alexandru Philippide, împletit cu momente de muzică oferite de pianistul Ethan Schmeisser şi tinerii solişti vocali Sandra Bărănescu, soprană, Virineia Pîrnău, soprană, şi Cătălin Moţei, bariton. Împreună cu cei prezenţi am celebrat moştenirea culturală şi spirituală pe care ne-a lăsat-o, în locul construit cu implicarea ei esenţială şi acolo unde se ruga deseori, la Biserica Anglicană din Bucureşti – The Church of Resurrection.
NOIEMBRIE: Am organizat un eveniment caritabil în memoria doamnei Maria Ecobescu, mama Sandrei şi a Cristinei Ecobescu – VINTAGE SALES FAIR: MARIA ajută COPIII. La târgul vintage s-au putut achiziţiona obiecte diverse care au aparţinut doamnei Maria Ecobescu: rochii retro, deux-pièces, poşete, pantofi, paltoane, eşarfe, parfumuri vintage etc. Cu banii rezultaţi din donaţii le-am pregătit copiilor defavorizaţi (de la DGASPC) cadouri de Crăciun, o sedinţă foto profesională într-un cadru de poveste, un stilist care s-a ocupat de imaginea fiecăruia, gustări delicioase şi un timp plăcut împreună.
DECEMBRIE: Am continuat tradiţia finalizând anul cu Târgul de Crăciun – Cadouri şi delicatese culturale – ediţia a 12-a, pe care îl organizăm cu bucurie şi nerăbdare în fiecare an, şi unde oamenii pot găsi variante de cadouri inedite, create cu multă imaginaţie şi inspiraţie de unii dintre cei mai talentaţi artişti şi artizani. În cadrul evenimentului am pregătit o tombolă cu premii atractive, am socializat şi ne-am bucurat de o atmosferă de sărbătoare în salonul nostru interbelic.
În anul 2023, departamentul corporate a continuat desfăşurarea workshop-urilor creative şi interactive în companii. Acest lucru a reprezentat o resursă bună pentru relaxarea şi energizarea angajaţilor. Printre cele mai de succes cursuri amintim: Relaxare prin râs, Atelier de parfumerie, Branding personal, Atelier de cooking, Comunicare pozitivă, Cum ne construim fericirea.