Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de joi, în intervalul 19:00-21:00.

Date desfăşurare curs:  10, 17 şi 24 aprilie.

La 35 de ani de la căderea regimului comunist din România, comunismul nu e încă întru totul istorie pentru români. La fiecare criză socială, politică, economică pe care o traversează societatea de azi, ”moştenirea” comunismului revine în actualitatea discursului public cu aceeaşi acuitate. Amintirile se estompează treptat, memoriile celor care l-au trăit sunt tot mai distorsionate, tinerii de azi ştiu tot mai puţin sau chiar deloc despre ce a însemnat comunismul pentru ţara în care trăiesc, dar toată această ceaţă aşternută peste o perioadă destul de recentă din istoria noastră nu pare să ne ajute să scăpăm de fantoma comunismului, dimpotrivă. Acesta este principalul motiv pentru care ne-am hotărât să organizăm acest curs.

Obiectivul cursului este acela de a oferi o perspectivă istorică asupra evoluţiei comunismului românesc: principalele etape, principalele personaje, efectele sale asupra societăţii şi economiei, reacţia românilor la instaurarea şi consolidarea regimului comunist şi, deloc în ultimul rând, motivaţiile socio-economice ale eşecului şi prăbuşirii lui, în decembrie 1989.

Cursul se va desfăşura pe parcursul a trei şedinţe:

1. De ce şi cum a ajuns România o ţară comunistă

În august 1944, România, fostă aliată a Axei, era ocupată de Armata Roşie, care, din postura de învingătoare, avea printre altele misiunea de a impune, în ţările pe care le ocupa astfel, regimul politico-economic dominant în Uniunea Sovietică: comunismul. Comunizarea României (denumită, din cauza modului în care a fost impusă, şi ”sovietizare”) a fost un proces violent şi dureros, care s-a întins însă pe o durată relativ scurtă de timp. Între 1945-1948, Partidul Comunist din România, un partid minuscul, abia ieşit din ilegalitate şi foarte impopular printre români, şi-a impus controlul asupra întregului mecanism politic românesc şi a evacuat toate elementele caracteristice unui joc politic democratic. După 1948 a urmat o etapă şi mai violentă, caracterizată de controlul ocupantului sovietic asupra României, de naţionalizarea industriei şi cooperativizarea agriculturii, de eliminarea – prin arestare şi exterminare fizică – a elitelor politice şi culturale ale ţării. România anilor ’50 a devenit o ţară aliniată celei mai dure şi mai rigide forme a comunismului de tip sovietic: stalinismul.

Obiectivul acestei prime şedinţe este acela de a analiza strategiile şi mecanismele folosite de comuniştii români, asistaţi îndeaproape de consilieri sovietici şi beneficiind de sprijinul Armatei Roşii, pentru a-şi impune dominaţia asupra societăţii româneşti.

2. Epoca Ceauşescu. Naţionalizarea comunismului

După moartea lui Stalin (1953) şi retragerea Armatei Roşii din România (1958), dar mai ales după moartea primului lider al PCR, Gheorghe Gheorghiu-Dej (1965) şi preluarea puterii de către Nicolae Ceauşescu, regimul comunist din România îşi schimbă radical strategia de control şi de legitimare: dintr-un regim total obedient faţă de URSS şi care urma întocmai directivele primite de la Moscova, el devine acum adeptul ”căii specifice” de dezvoltare pentru fiecare dintre ţările socialiste.

Nicolae Ceauşescu îşi clădeşte o reputaţie internaţională bazată tocmai pe faima sa de lider comunist ”independent” de Moscova. În acelaşi timp, însă, sub umbrela comunismului naţional practicat de Ceauşescu, are loc în societatea românească un fenomen cultural inedit, ale cărui implicaţii multiple sunt resimţite încă şi azi: recuperarea ideologică a extremei drepte interbelice, prin intermediul unor grupări de intelectuali cum era aceea din jurul revistei ”Săptămâna”, condusă de scriitorul Eugen Barbu; apropierea curioasă de legionarismul unor personaje aflate în exil, cum era omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan şi chiar recuperarea informală a unor personaje cum era mareşalul Ion Antonescu, condamnat în 1945 pentru crime de război şi considerat până atunci de către istoriografia comunistă drept un criminal de război. Apariţia romanului lui Marin Preda, ”Delirul” (1975), în care Ion Antonescu apare printre personajele principale, a fost pe punctul de a stârni chiar un scandal diplomatic între România şi URSS.

Cea de-a doua şedinţă îşi propune să facă o prezentare a faptelor şi actorilor amintiţi mai sus, explicând totodată cum s-a produs şi în ce a constat sinteza ideologică între comunism şi legionarism în România lui Nicolae Ceauşescu.

3. Un sfârşit fără glorie. Cum şi de ce s-a prăbuşit comunismul în România şi în Europa de Est.

În paralel cu ”naţionalizarea” ideologiei sale, fenomen primit mai degrabă pozitiv de către români, regimul comunist din România înregistrează, de la sfârşitul anilor ’70, un declin economic tot mai vizibil. Acumulând eşec economic după eşec economic, decizii proaste şi soluţii aberante dictate de la cel mai înalt nivel, regimul Ceauşescu devine, în anii 80, un adevărat iad cotidian pentru toţi cetăţenii României. Mai mult, de la jumătatea deceniului, Nicolae Ceauşescu hotărăşte să refuze reformele sintetizate de preşedintele Sovietului Suprem al URSS, Mihail Gorbaciov, în formulele glasnost şi perestroika şi să continue ”neabătut” pe calea propriului faliment economic, politic şi social. Acesta este contextul naţional şi internaţional în care, pe 16-17 decembrie 1989, izbucneşte revolta populară de la Timişoara, care avea să aducă, în numai câteva zile, sfârşitul violent al regimului comunist din România şi al cuplului Ceauşescu.

Ultima şedinţă va explora cauzele declinului şi ale crizei profunde în care ajunsese regimul comunist românesc în anii ’80, motivele pentru care, în România, spre deosebire de celelalte ţări din Europa de Est, nu a fost cu putinţă o tranziţie non-violentă de la comunism la democraţie şi efectele acestei despărţiri sângeroase de comunism asupra societăţii româneşti, până în zilele noastre.

Sursă foto sus – AICI