Sâmbătă cu prieteni, vin şi soare :)
 

Sâmbătă a fost soare la noi la fundaţie, pentru că s-au deschis niste vinuri minunate la atelierul de vinuri româneşti coordonat de Roxana Nicolaescu.

Am avut parte de cursanţi pasionaţi care se reîntorc cu drag la fiecare eveniment dedicat vinului, iar surpriza acestui atelier a fost întâlnirea fericită dintre Fundaţia Calea Victoriei şi un proiect creat pentru a celebra excelenţa vinului românesc.

Este vorba despre proiectul VALAHORUM – care a venit cu două vinuri create de oenologul Răzvan Macici: Feteasca albă şi Feteasca Neagră, vinuri făcute din două dintre cele mai reprezentative soiuri autohtone.

Proiectul Valahorum, Essence de Roumanie, a fost lansat ȋn noiembrie 2018. Meşteşugit din suflet şi pasiune pentru vin, VALAHORUM este un proiect unic în România, ce reuneşte trei crame, trei personalităţi, trei stiluri inconfundabile de vinificaţie. Virgil Mândru, Răzvan Macici şi Paolo Mennini aduc laolaltă două terroir-uri binecuvântate, Dealu Mare şi Drăgăşani, unde se află trei crame-bijuterie: Apogeum, Crama Mennini şi Mierla Albă. De aici, pornesc către publicul cunoscător vinuri-reper ale României.

Proiectul poate fi urmărit pe site-ul https://www.valahorum.com/, iar noi vă invităm să degustaţi vinurile şi în cadrul următoarelor evenimente despre vinuri de la Fundaţia Calea Victoriei.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!