Banalul dormitor de azi are o istorie cel puţin scandaloasă. Camera de azi obişnuia să fie cât de mare posibil, ba chiar să aibă paie pe jos şi să nu fie măturată niciodată, mizeria ajungând material de construcţie (şi locuinţa confortabilă pentru clanuri de rozătoare şi insecte câtă frunză, câtă iarbă). De baie nu mai vorbim, în definitiv noţiunea de intimitate aşa cum o înţelegem azi e destul de recentă. Locuirea are poveşti şi istorii fiind expresia materială a mentalităţii epocilor.

Vă invit să dăm o raită când stăpânul nu-i acasă – sărim în pat pentru a încerca salteaua, scotocim prin dulapuri, miscăm limbile ceasului de perete şi ne zgâim la portretele de familie de pe pereţi. Scuturăm de praf istorii şi poposim apoi, obosiţi şi înfometaţi, în bucătărie unde ne cocoţăm pe scaune şi stăm la poveşti.

Bucătăria e sufletul casei, zicem noi azi. Dar cum o fi fost pe vremuri? Mergem înapoi pe firul istoriei – cum şi unde se pregătea mâncarea faraonilor? Unde putem vedea azi bucătării medievale (cât de cât) autentice? Ce a însemnat iluminismul în bucătărie şi cine muncea în ea? Vorbim şi despre tehnologie şi argumentăm că în bucătărie este multă, chiar şi acolo unde nu prea pare (de ex. o simplă lingură de lemn) iar când este, culmea că în unele cazuri a fost descoperită din întâmplare (cazul microundelor, inventate din greşeala în 1945 când inginerului implicat într-un proiect cu un radar militar i s-a topit ciocolata în buzunar).