Tarotul si Lumea simbolurilor – o cale catre realitate
 

Conferinţă susţinută de Georges Colleuil, scriitor şi creator al Referenţialului Arhetipurilor Personale (in franceza, cu traducere in limba romana).

Pe lângă medicină şi psihoterapie există şi alte forme de terapii, terapii pe care le numim naturiste, diferite, paralele, blânde sau chiar alternative.

Cel mai adesea, lucrul cu terapiile alternative favorizează decodificarea simbolului pentru a putea astfel dezactiva simptomul, proces întâlnit adesea în analiza viselor sau art terapie. Printre toate acestea, universul simbolic conţinut de arhetipurile din Tarot reprezintă creaţia desăvârşită a spiritului omenesc care revelează ceea ce este universal în natura umană.

Intervenţia terapeutică ce foloseşte Tarotul permite o mai bună observaţie, explorare şi transformare a suferinţei şi angoasei din om.

Cele 22 de arcane majore din Tarot constituie primele 22 note fundamentale ale regatului simbolurilor, iar arcanele minore ne aduc la cunoştinţă patru elemente terapeutice.

Aşadar Eremitul (Arcana 9) întruchipează arhetipul pe care Carl Gustav Jung îl descria drept Bătrânul Înţelept, Roata Norocului (Arcana 10) ne vorbeşte despre terapia transgeneraţională şi despre mecanismele inconştiente cu care ne confruntăm, Papesa (Arcana 2) şi Împărăteasa (Arcana 3) oglindesc relaţia cu mama, Nebunul (Arcana fără număr) ne vorbeşte despre şamanism, Temperanţa (Arcana 14) despre sofrologie, Spânzuratul (Arcana 12) despre homeopatie, Împăratul (Arcana 4) sau Justiţia (Arcana 8) despre medicina chinezească, Forţa (Arcana 11) evocă vindecarea cu ajutorul energiilor, Judecata (Arcana 20) reflectă vindecarea spirituală, Lumea (Arcana 21) – tot ceea ce ţine de tratamentele holistice, etc.

Observăm că totul este interconectat şi că Tarotul reprezintă un unificator excepţional!

De asemenea, folosim Tarotul din punct de vedere psihologic în încercarea de a clarifica o situaţie, de a rezolva un conflict sau a da sens unui eveniment. Tarotul ne ajută să plonjăm în inima simbolului, simbol care ne conectează la arhetipuri şi astfel la inconştientul colectiv ce conectează viaţa noastră cotidiană la fundamentul nostru vital arhaic.

Tarotul este un instrument care poate înlesni autovindecarea, el conducând către o mai bună cunoaştere de sine şi de a descoperi astfel sursa suferinţelor.

Evenimentul se va desfasura intr-un decor elegant – in Sala Grigorescu a Grand Hotel Continental.

logo-grand-hotel-continental


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!