The Power of Storytelling
 

Decât o Revistă organizează pe 5 octombrie a treia ediţie a conferinţei internaţionale The Power of Storytelling, un prilej de învăţare, inspirare şi încărcare cu energie pentru orice jurnalist, comunicator sau povestitor în orice mediu.

Speakerii vin din toată lumea şi sunt profesionişti recunoscuţi, premiaţi şi apreciaţi. Jacqui Banaszynski, premiată cu un Pulitzer, va vorbi despre impactul emoţional al poveştilor jurnalstice. Chris Jones, câştigător al celui mai prestigios premiu pentru sciitura de revistă american, va vorbi despre uneltele esenţiale pentru documentare şi, împreună cu Tom Junod, şi el multiplu-premiat, despre vocea scriitorului. Cynthia Gorney, care scrie pentru National Geographic şi predă jurnalism la University of California în Berkely, va vorbi despre identificarea poveştii celei mai bune. Documentarista Mona Nicoară va vorbi despre graniţele dintre jurnalism, activism şi artă, iar Jens Lekman va vorbi (şi va cânta) despre spunerea de poveşti în muzică.

În sesiunile practice, participanţii vor învăţa despre rafinarea unei idei, documentare, arta interviului şi structurarea unei poveşti.

Găseşti detaliile despre speakeri, programul şi butonul de înscriere aici.

Sperăm să te avem alături şi apreciem dacă dai mai departe vestea în reţele profesionale/sociale.

Pentru orice alte informaţii, scrie-ne la storytelling@decatorevista.ro.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!