Vibraţia muzicii – o nouă emisiune culturală  cu Sandra Ecobescu şi Tiberiu Soare
 

În data de 2 mai 2021 va debuta la Canal 33 o nouă emisiune culturală dedicată muzicii, compozitorilor celebri, operelor care au făcut istorie şi nu numai.

Vibraţia muzicii” este un dialog lunar între Sandra Ecobescu, preşedinta Fundaţiei Calea Victoriei şi cunoscutul dirijor Tiberiu Soare. Discuţia relaxată şi deschisă va explora universul muzicii, al muzicilor mai vechi şi mai noi, al marilor compoziţii şi curente muzicale. Povestea unor opere, balete, simfonii sau creaţii muzicale din domeniul muzicii clasice va alterna cu o privire îndreptată spre muzica zilelor noastre, pentru a apropia publicul larg de o formă de exprimare artistică care este la îndemina oricui. Cei doi participanţi vor vorbi şi despre întâlnirile fericite dintre domeniul muzical cu alte domenii culturale, cum ar fi literatura, pictura sau filosofia.

Prima ediţie a emisiunea, difuzată de Canal 33 pe data de 2 mai 2021, de la ora 12:00, abordează muzica sacră în diversitatea şi complexitatea sa, cât şi legătura dintre muzică şi ritual. De la începuturile muzicii în Preistorie, până la tradiţia muzicii religioase occidentale, trecând prin ceea ce înseamnă pentru fiecare muzica divină.

Următoarele ediţii ale emisiunii vor apărea lunar, abordând teme precum: Muzica de la marile curţi europene, Muzica şi mari poveşti de iubire, Muzica revoluţionară, Muzica abstractă şi multe altele.

Emisiune concepută de Fundaţia Calea Victoriei în parteneriat cu Canal 33.

Emisiune realizata cu sprijinul Casei de Avocatură Bondoc şi Asociaţii.

Emisiune găzduită de Palatul Artmark, Galerie de artă şi casa de licitatii.

Foto Tiberiu Soare  – sursă – https://www.forbes.ro/la-cafea-cu-tiberiu-soare-149819

Foto Sandra Ecobescu – de Valentina Balaşa Ario


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!