Atelier de vorbire în public pentru adolescenţi
 

Întâlnirile au loc la sediul fundaţiei, săptămânal, sâmbăta, în intervalul 11:00-13:00. Durata unei întâlniri: 2h, cu pauză de 10 minute în curte, pentru socializare la un suc/limonadă/ceai etc.

Date desfăşurare curs: 12, 19, 26 octombrie şi 2 noiembrie.

Matei Neagu Iosipescu invită adolescenţii la cursul său de vorbire în public care îmbină metode de consolidare a încrederii cu exerciţii de vorbire în public eficiente, precum şi tehnici din NLP.  Matei coordonează activităţile de training pentru echipa de Fundraiseri a UNICEF România şi este cofondator al companiei de consultanţă Leader Mindset Consulting SRL. A terminat facultatea de Ştiinţe Politice la UNIBUC şi este trainer certificat şi Maestru Practicant NLP.

„Vreau să comunic mai bine” – Aud această sintagmă din ce în ce mai des. De la tineri care vor să vorbească în public, până la adulţi, profesionişti din diverse domenii care vor să îşi dezvolte abilităţile de comunicare.

Şi de fiecare dată îmi revine acelaşi gând: „Fără o ţintă precisă şi fără a înţelege dimensiunea psihologică a acestui schimb de valori pe care-l reprezintă comunicarea, aceasta riscă să fie doar zgomot.”

Cu toţii avem obiective. De cele mai multe ori nu putem atinge aceste obiective singuri, astfel că suntem încurajaţi să colaborăm. Colaborările noastre sunt profund influenţate de aptitudinile noastre de comunicare. Dintre aceste aptitudini pe unele le-am moştenit de la strămoşii noştri, pe altele le cucerim treptat, le dezvoltăm prin exerciţiu, le cizelăm prin mentorat.

Iar ca să poţi colabora ai nevoie de claritate. Ai nevoie de obiectiv, de tehnică şi de public. De Ethos, Pathos şi Logos. Ai nevoie să ştii să trezeşti emoţie acolo unde atâţia alţii s-au lovit de piatră seacă.

Urmând cursul de vorbire în public pentru adolescenţi vei dobândi abilităţile:

  • De a te prezenta în 60 de secunde cu impact
  • De a purta o conversaţie faţă în faţă şi telefonică convingătoare
  • De a putea livra o prezentare în public, fie în cadru mai intim fie mai oficial
  • De a conduce o discuţie în direcţia în care vrei tu
  • De a avea o putere de persuasiune mai mare atunci când îţi spui povestea
  • De a câştiga mai multă încredere în abilităţile tale de exprimare

***Vârsta minimă de participare: 13 ani.

***Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că acest curs nu se adresează adolescenţilor cu nevoie speciale, lectorii  noştri nu sunt abilitaţi în acest sens.

 


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!