LA ACEST CURS NU MAI SUNT LOCURI.

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de vineri, în intervalul 19:00-21:00.

Cunoaştem cu toţii că bestseller-ul Arinei Gheorghiţă care nu încetează să fie popular de 12 ani de zile este VREAU SĂ MĂ PRICEP LA ARTĂ.

În aceşti 12 ani publicul a cerut în repetate rânduri continuarea acestui curs. Aşadar, la cererea publicului, Arina a structurat continuarea celebrului său “pui teoretic’’, cum îl alintă ea.

Desfăşurat în 4 sedinţe, VREAU SĂ MĂ PRICEP LA ARTĂ – partea a doua – spune toate lucrurile rămase nespuse (ştiţi, acelea de care se văita ea că nu încăpeau în vechiul curs) după cum urmează:

Şedinţa 1: CLASIC ŞI MODERN

Tărăboiul dintre clasic şi modern este unul sofisticat şi lumea se simte obligată să ţină cu una din cele două sfere. Oameni buni, nu joacă Steaua cu Dinamo! Clasicul şi modernul sunt etern dependente şi foarte elastice, în sensul că şi conţinuturile lor s-au schimbat şi au evoluat.

Vom începe cu cei vechi şi vom arăta că Antichitatea este mai modernă ca Renaşterea (deci progresul nu este musai să meargă cronologic), iar renaşterea la rândul ei este de o obrăznicie fenomenală, iar oamenii care au făurit-o sunt niste cvasiderbedei (de geniu, dar derbedei). Renaşterea este ceva hip cum am spune azi şi vreau să îi cunoaşteţi pe baieţii răi. Iar Picasso, părintele artei moderne, este un clasic după toate standardele. O să lămurim acest enunţ incendiar.

Şedinţa 2: PICTURAL ŞI DECORATIV

În termeni de decorativism europenii trebuie să stea la coadă în urma Orientului care e farul călăuzitor în domeniu. De la egipteni la indieni, de la chinezi la japonezi, orientalii şi asiaticii au un simţ acut al decoraţiei căruia batrâna Europa i se opune cu analizele şi meticulozitatea ei, numai ca să revină “la vorba Orientalului” după mult ocol şi multă suferinţă. Pe de altă parte, Asia are un sistem de operare închis care nu se poate reforma usor… cu alte cuvinte, dacă pui cărniţa pe gheişele lui Utamaro eşti un om pierdut. Cine are dreptate? Cine bate câmpii?

Şedinţa 3: ARTA SI SOCIETATE

Ce înseamnă pictura socială? Este musai să fie socială? Nu se pune dacă este doar sociabilă? Vorbim de pictura furioasă, de artele revoluţiei din Mexic până în Rusia şi hăt departe în America unde avem mari surprize. Arta comunistă din Balcani are şi ea un cuvânt de spus aici şi în sfârşit răspundem la întrebarea obsesivă: până la urmă era ca lumea cultura în comunism? Dar cel mai tare interesează de când anume începe arta să fie socială? Şi apropo, societatea a apreciat eforturile artei de a fi critică cu societatea? Societatea s-a ameliorat? Are chef societatea să cumpere o artă care o critică vehement?

Şedinţa 4: ABSTRACT ŞI CONTEMPORAN

Cerută de publicul intrigat, chestiunea artei abstracte frământă pe mulţi, dar pedagogii fug de subiect ca vampirii de usturoi pentru că este greu de explicat şi când este bună şi când este proastă. Eu voi ramâne şi îmi voi încerca norocul. Cât priveşte mult discutata artă contemporană, aici lumea ştie adevărul, dar multora le este frică să îl spună, deşi adevărul este atât de simplu…

Cine o cunoaşte pe Arina Gheorghiţă ştie că la ea programul este doar un cadru în interiorul căruia improvizează mult în funcţie de auditoriu. Aşadar, asteptaţi-vă la schimbări de macaz, la chestiuni care nu apar aici, dar care vor izbucni spontan ca buruiana şi la subiecte propuse chiar de publicul ei care este unul “fără figuri în cap şi pus pe şotii”, ca să o cităm chiar pe Arina.

Cunoscând-o, nu excludem să încheiem chiar în cheie naţională sau – aşa cum spune chiar ea – ÎNAPOI LA NOI! Pentru că etern îndrăgostită de “osânda asta de ţară” are tendinţa să sublinieze la infinit ce copioasă artă am produs şi producem.