Cursul se va desfăşura zilnic: 1 (luni), 2 (marţi) şi 3 (miercuri) iulie, în intervalul 19:00-21:00.
Cultura japoneză ne fascinează pe toţi prin simplitatea, şi totodată bogăţia şi bunăstarea spirituală pe care ni le inspiră. Ţară insulară fiind, Japonia a avut parte de influenţe din partea vecinilor săi, dar foarte mult din cultura, filosofia şi estetica ei s-au format izolat, pe căi proprii. Când ne gândim la Japonia ne trec prin minte cuvinte precum sushi, geisha, ramen, ikebana sau chiar şi zen, termen devenit foarte folosit chiar si de noi.
Dacă întrebăm 100 de persoane despre definiţia cuvântului zen, vom obţine tot atâtea variante. Am ajuns să îl folosim atât de mult şi să-i atribuim cu toţii propriul sens, direcţia fiind însă una comună, şi anume, pacea şi liniştea.
Dar ce înseamnă zen de fapt? Totul a pornit din budism şi face referire la atingerea iluminării prin meditaţie. Motivul pentru care e un termen sonor azi, e tocmai faptul că nu a rămas în budism şi a influenţat în timp cultura, artele, gastronomia, stilul de viaţă şi gândirea poporului nipon. Desigur, Japonia nu înseamnă doar atât, dar multe i se datorează lui zen.
În cele trei şedinţe de curs vom face o călătorie prin cele mai importante aspecte ale culturii şi civilizaţiei japoneze prin prisma acestui laitmotiv.
1. Religia, literatura şi filosofia
Începem prin a descoperi împreună originile zen-ului şi felul în care s-a întrepătruns cu celelalte izvoare ale civilizaţiei japoneze, şi de ce budismul japonez e mai mult decât o religie. În a doua parte a cursului vom afla ce înseamnă „filosofie” în Japonia şi în ce fel zen-ul a influenţat inclusiv literatura.
2. Artele, meşteşugurile şi gastronomia
Ikebana, ceremonia ceaiului, caligrafia, stampele, artele marţiale, chiar şi origami, dacă ne uităm cu atenţie, în toate regăsim un „ritual”. Cu alte cuvinte, precum în meditaţie, e mai important procesul decât rezultatul. La fel se întâmplă chiar şi în gastronomie. Vom încheia atelierul cu o activitate practică, învăţând să facem un cocor din hârtie.
3. Societatea contemporană şi mediul de afaceri
Zen nu ţine doar de istorie sau de ramurile tradiţionale ale culturii. La fel de bine îl putem regăsi şi în practicile de business şi stilul de viaţă, bazat pe comunitate, al societăţii contemporane. În încheierea cursului, vom afla cum putem introduce zen-ul şi în viaţa noastră de zi cu zi.
Sursă foto: https://www.pexels.com/photo/ethnic-artisan-preparing-poles-for-shibori-at-home-6850649/